Neculai Constantin Munteanu, fost jurnalist al Radio Europa Liberă, va intra în dialog cu primarul Timişoarei, Dominic Fritz, în cadrul unui eveniment public care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, sub deviza „Dialoguri timişorene. Mai sunt necesare azi vocile Europei Libere?”.
„Jurnalist și voce a postului de radio Europa Liberă, domnul Munteanu a inspirat și încurajat generații de români, în deceniile de teroare ale comunismului. A vorbit în Decembrie 1989 despre ce se întâmplă la Timișoara, când toată lumea încă tăcea. Vom vorbi despre vremurile complicate pe care le trăim, despre nevoia de adevăr și principii. Nu e un dialog doar pentru cei care în anii ’80, seară de seară de la ora 19.10 erau lângă radioul puternic bruiat, să-l asculte pe Neculai Constantin Munteanu. E un dialog (și) pentru cei care s-au născut în ultimii 34 de ani (și nu știu ce e asta cu radioul bruiat) și vor să afle mai multe despre trecut și prezent”, spune Dominic Fritz.
Evenimentul, organizat de Iniţiativa Timişoara, va avea loc sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 11, la Cinema Timiş, şi va fi treansmis în direct pe pagina de Facebook a lui Dominic Fritz.
„Mai ales în contextul actual când reflexele autoritariste revin, un astfel de exerciţiu de aducere aminte poate fi relevant. Vă invităm să ascultați dar și să puneți întrebări protagoniştilor într-o reprezentație în care se va vorbi despre libertate și dictatură. Vezi mai puţin”, transmit organizatorii.
Ultimele comentarii