În 15 decembrie 1989, câteva sute de timișoreni s-au solidarizat cu pastorul reformat László Tőkés care primise o sentinţă de evacuare din casa parohială, ca urmare a criticilor aduse regimului Ceaușescu. Aflând de această situaţie – unii de la Radio Europa Liberă, alţii chiar de la pastorul Tőkés care îşi anunţase enoriaşii, la slujbă că va fi evacuat, cerându-le să fie martori –, în după-amiaza acelei zile, mai mulţi timişoreni au ajuns în faţa Bisericii Reformate „Cetate” din Piața Maria, de pe strada Timotei Cipariu nr. 1 pentru a fi martorii evacuării sale și mutării în altă parohie, în Sălaj. Atunci şi acolo a început Revoluţia din decembrie 1989.
Evenimentele din 15 decembrie 1989 sunt menţionate şi în rechizitoriul Dosarului Revoluţiei: „În jurul orei 17, de la fereastra casei parohiale, pastorul a solicitat cetăţenilor adunaţi să plece acasă, iar pe uşa parohiei a fost aplicat un afiş cu acelaşi îndemn. Apelul nu a avut efect. Ajuns în zonă pentru calmarea spiritelor, secretarul cu probleme organizatoice al Comitetului Municipal de Partid a comunicat public anularea hotărârii de evacuare şi a solicitat oamenilor să plece acasaă. Nici această acţiune nu a avut efect. În seara aceleiaşi zile au început să apară primele manifestări anticeauşiste, iar reprezentanţii puterii au fost întâmpinaţi cu huiduieli. În cursul nopţii de 15/16.12 1989, în faţa casei parohiale au rămas câteva zeci de persoane.”
„În spatele acestor evenimente stă o lungă parte a vieţii mele, o lungă perioadă de rezistenţă. Eu am fost una dintre ţintele Securităţii, cu mulţi ani înainte de Revoluţie. M-am ridicat pentru biserică şi libertatea religioasă, pentru drepturile minorităţilor etnice şi religioase. Dar ceea ce a stârnit cel mai mult mânia regimului a fost protestul nostru împotriva proiectului de sistematizare a satelor, făcut chiar cu un an înainte. În septembrie 1988, a fost singura manifestare oficială a fost a noastră, a creierului reformat din Protopopiatul Timişoara. Atunci, împreună cu prietenul meu, Molnar Janos, am scris un memoriu împotriva dărâmării satelor, un memoriu într-o formulare diplomatică, pentru că nu te puteai opune direct regimului. Cred că acest demers a fost ultima picătură din ceea ce a însemnat activitatea mea de disidenţă, pe care o făceam din 1975, de după ce am terminat Teologia, la Cluj. Din acel moment, 1988, a fost pecetluită soarta mea. Între 1984 şi 1986 am fost dat afară din cler, din cauza faptului că am susţinut drepturile religioase şi bisericeşti ale comunităţii noastre reformate. Iar în 1989 se hotărâse să fiu mutat într-un sat îndepărtat, izolat, să rămân fără bază populară. Opunerea mea şi a comunităţii care m-a susţinut a condus la aceste evenimente”, ne declara, într-un interviu, Tőkés László.
Ultimele comentarii