Proiecţiile speciale ale festivalului „Ceau, Cinema!”

Trofee Ceau, Cinema!

Documentarul Arsenie. Viaţa de apoi (2023), de Alexandru Solomon, Mammalia (2023), de Sebastian Mihăilescu, Ordinary Failures (2022), al doilea lungmetraj al Cristinei Groşan, şi EO (2022), cel mai nou film al marelui regizor polonez Jerzy Skolimowski, se numără printre proiecţiile speciale din cadrul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc la Timişoara în perioada 12-16 iulie.

 

Arsenie. Viaţa de apoi va putea fi văzut în cadrul secţiunii Doc-minică, în prezenţa regizorului Alexandru Solomon şi a producătoarei Ada Solomon. Proiecţia de la Ceau, Cinema! va fi a doua din România, după avanpremiera de la TIFF. Filmul are premiera internaţională la Festivalul de la Karlovy Vary. Călugărul Arsenie Boca a murit de decenii bune, dar privirea sa hipnotizantă încă subjugă masele şi devine un brand profitabil. Biserica se pregăteşte să-l sanctifice, aşa că filmul porneşte pe urmele călugărului într-un pelerinaj fictiv care îi călăuzeşte pe spectatori, cu umor şi fantezie, prin haosul lumii moderne şi anxietăţile globale.

Producătoarea Ada Solomon va fi prezentă şi la proiecţia filmului Mammalia, al doilea lungmetraj al regizorului Sebastian Mihăilescu (devenit cunoscut anul trecut cu filmul Pentru mine tu eşti Ceauşescu). Filmul, care a avut premiera mondială în secţiunea Forum de la Berlinale, este o călătorie suprarealistă prin criza masculinității și îmbină drama cu misterul și comedia. În rolul principal îl găsim pe István Téglás, iar alături de el se află actriţa timişoreană Mălina Manovici.

Regizoarea româno-maghiară Cristina Groşan revine la Ceau, Cinema! cu al doilea său lungmetraj, producţia cehă Ordinary Failures, care a avut toamna trecută premiera mondială în secţiunea Giornate degli Autori a Festivalului de la Veneţia. Trei femei se află la o răscruce în viaţă, în timp ce un fenomen natural misterios le dă lumea peste cap. Filmul este adus cu sprijinul Centrului Ceh din Bucureşti.

La Grădina de Vară Capitol, în aer liber, va putea fi văzut EO (2022), cel mai nou film al maestrului polonez Jerzy Skolimowski, laureat cu Premiul Juriului la Cannes şi nominalizat la Oscar. Filmul urmărește un măgar care întâlnește în călătoriile sale oameni buni și răi şi experimentează bucuria și durerea, explorând o viziune a Europei moderne prin ochii săi. Proiecţia este susţinută de Institutul Polonez din Bucureşti.

Tot la Grădina de Vară Capitol va fi proiectată şi comedia franceză excentrică Incredibil, dar adevărat (2022), de Quentin Dupieux, ale cărui filme din ultimii ani au făcut de asemenea parte din programul Ceau, Cinema! Filmul are în prim-plan un cuplu care se mută în casa visurilor, dar care e avertizat de agentul imobiliar că ceea ce se află în subsol le poate schimba viaţa pentru totdeauna. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin şi este adus la Ceau, Cinema! cu sprijinul Institutului Francez din Timişoara.

În programul festivalului se regăseşte şi un clasic la cinematografiei franceze, Lumină de vară (1943), al marelui regizor Jean Grémillon. Proiecţia acestei drame despre relaţii amoroase complicate este prilejuită de împlinirea a 80 de ani de la apariţia filmului şi este susţinută de Institutul Francez din Bucureşti.

O proiecţie aniversară este şi cea a filmului românesc Vulpe-vânător (1993, în regia lui Stere Gulea), de la a cărui lansare se fac 30 de ani. Filmul, care o are în rolul principal pe Oana Pellea, este inspirat de evenimentele premergătoare Revoluţiei de la Timişoara din decembrie 1989 şi se bazează pe cartea Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, de Herta Müller. Lungmetrajul va fi proiectat în versiune accesibilizată pentru persoane cu deficienţe de vedere, cu sprijinul Fundaţiei Cartea Călătoare.

Secţiunea Filme Bănăţene propune un calup de scurtmetraje, selectate în urma unui apel la înscrieri şi în a căror realizare sunt implicaţi cineaşti bănăţeni. Este vorba de animaţia  Viaţă de clovn (r. Ion Ioachim Stroe), care îl are ca protagonist pe cunoscutul actor timişorean Ovidiu Mihăiţă, un fragment din 1400 km (titlu de lucru), noul documentar de Mircea Gherase şi Lucian Mircu, despre nouă ultramaratonişti care au alergat pe Via Transilvanica, documentarul Rutina de dimineaţă (r. Robert Kocsis), precum şi scurtmetrajele de ficţiune N-a fost. Este și va fi (r. Radu M. Savin), bazat pe o poveste a scriitorului timişorean Cristian Vicol despre un moment din timpul Revoluţiei de la Timişoara, şi Hentai Sushi (r. Andrei Hazi Barbu). La proiecţie vor fi prezenţi membri din echipele filmelor.

Programul complet, precum şi abonamentele şi biletele pentru ediţia aniversară sunt disponibile pe site-ul festivalului, ceaucinema.ro.

Ceau, Cinema! – un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi fondat împreună cu Asociaţia Marele Ecran – continuă şi în acest an parteneriatul cu Festivalul Animest, prin prezentarea unor scurtmetraje de animaţie pentru copii, în cadrul secţiunii Ceau, Junior! Proiecţia va fi urmată de un atelier de creaţie pentru cei mici, susţinut de Timişoara la cutie.

Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara–Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Parteneri în acest proiect sunt Asociaţia Marele Ecran, Bergen International Film Festival (BIFF), Centrul Cultural German din Timişoara, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Institutul Polonez Bucureşti, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Centrul Ceh Bucureşti, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes din Bucureşti, Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Institutul Francez din Timișoara, Institutul Francez din Bucureşti, având sprijinul: Asociaţia Ceva de Spus, Fundaţia Cartea Călătoare, Cinema Victoria, Animest, Ibis Timisoara City Center, TAZZ, Faber, Timişoara la cutie, Casa Artelor – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Claudia Roşu.

Print Friendly, PDF & Email