Consiliul Județean Timiș a solicitat Ministerului Transporturilor semnarea protocolului de colaborare pentru realizarea drumului de conectivitate A1 – Timișoara – Aeroport „Traian Vuia”.
Administrația județeană transmite că și-a exprimat interesul de realizare a investiției și de susținere a descentralizării activității CNAIR deoarece are capacitate de implementare a proiectului și poate valorifica integral finanțarea de la Comisia Europeană.
„Urmărim facilitarea accesului de la și către Aeroport, cu intenția de a-l lega la rețelele principale de transport din România și țările vecine. Suntem preocupați de creșterea calității vieții în comunitățile din împrejurimile Timișoarei, iar ca exemplu, dorim să înlăturăm presiunea rutieră de pe Dumbrăvița. Chiar și o porțiune din centura Timișoarei este inclusă în proiect, cu același scop de diversificare a accesului, atât la varianta ocolitoare cât și în localitățile periurbane apropiate”, declară președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.
Drumul de conectare a Aeroportului Timișoara cu A1 este cuprins ca proiect prioritar în Programul Operațional pentru Transport și este prevăzut a fi realizat cu două benzi pe sens, pe o lungime de aproximativ 7 km.
CNAIR se va ocupa de asigurarea finanțării, iar CJ Timiș de derularea procedurilor de achiziție pentru contractarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate, precum și de contractarea serviciilor de proiectare și a lucrărilor de execuție.
Printre beneficiile proiectului se numără: decongestionarea traficului existent, scăderea numărului de accidente, reducerea poluării fonice și a aerului cu gaze cu efect de seră. Totodată, dezvoltarea acestui drum expres va conduce la creșterea atractivității județului Timiș pentru investiții și implicit pentru crearea de noi locuri de muncă și creșterea dinamicii mediului de afaceri, adaugă reprezentanţii administraţiei judeţene. În plus, viitorul drum va avea sisteme inteligente de transport precum cel de management al traficului, camere video, comunicare și informații în timp real pentru utilizatori și administratorul infrastructurii, alături de sisteme de urgență.
Ultimele comentarii