Sistemul de e-ticketing, funcţional la Timişoara

Foto: STPT

Sistemul de e-ticketing este funcţional, punctele de vânzare ale Societăţii de Transport Public Timişoara fiind operaţionale, anunţă Societatea de Transport Public Timişoara.

 

În conformitate cu prevederile Regulamentului de călătorie întocmit şi aprobat de către ADI-SMTT, călătoria pe mijloacele de transport se face în baza unui titlu de călătorie valabil care poate fi achiziţionat fie la punctele de vânzare al STPT (abonamente, bilete pe suport de hârtie, legitimaţie de o zi) sau direct în mijlocul de transport (sms, card bancar contactless, aplicaţia 24pay sau MobilWallet).

Toţi utilizatorii serviciului public, inclusiv beneficiarii gratuităţilor, menţionaţi în  Regulamentul privind facilităţile acordate unor categorii de cetăţeni şi entităţi la transportul public prestart cu tramvai, troleibuz, autobuz şi vapoare în aria de competenţă a Societăţii Metropolitane de Transport Timişoara (pensionari, preşcolari, elevi, studenţi, doctoranzi, beneficiarii legilor speciale şi personalul entităţilor prevăzute în regulament), au obligaţia validării titlurilor de călătorie la fiecare urcare în mijloacele de transport, reamintesc reprezentanţiI STPT. Călătoria fără titlu de călătorie valabil constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională în cuantum cuprins între 300-500 de lei.

 

Print Friendly, PDF & Email