Număr în creştere de pacienţi cu covid spitalizaţi, în ultimele 24 de ore, în Timiş

În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 36 de noi cazuri de covid, în acest interval de timp fiind făcute 2.793 de teste, anunţă Prefectura Timiş. Numărul pacienţilor internaţi a crescut cu 29 faţă de ziua anterioară.

 

Cele 36 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore, dintre care una este cadru medical, sunt, în majoritate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 17 noi cazuri, Saravale – 3, Dumbrăviţa, Parţa şi Teremia Mare – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Giroc, Liebling, Moşniţa Nouă, Lugoj şi Racoviţa.

În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 180, în creştere faţă de ziua precedentă, când au fost 151, la Terapie Intensivă fiind internaţi 25 de pacienţi. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat trei decese asociate covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.860.

Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 0,95.

 

Print Friendly, PDF & Email