A fost predat amplasamentul la Pasajul Solventul

Viitorul Pasaj Solventul.

Primăria Timișoara a predat astăzi amplasamentul pentru începerea lucrărilor de execuție a Pasajului inferior Solventul. Lucrările pot începe la acest obiectiv prioritar, care va schimba mobilitatea în întreaga zonă.

 

Construcţia Pasajului inferior Solventul, care va fi un pasaj subteran care va fi racordat cu strada Gării și Calea Bogdăneștilor, se impune pentru a conecta cartierele Timișoarei, prin rețeaua de transport public, pietonal și piste de biciclete, precum și pentru decongestionarea traficului rutier în zona de vest a oraşului.

Lucrările vizează execuția unui pasaj rutier inferior, perpendicular pe axul căii ferate, care va face legătura între Calea Bogdăneştilor şi strada Gării şi care va include o platformă cu o linie cale pentru tramvai amplasată în mijlocul carosabilului, câte două benzi de circulaţie pe sens de o parte şi de alta a platformei tramvaiului şi trotuare pietonale și piste pentru bicicliști amplasate pe ambele părți. Pasajul va avea o lungime de traversare pe sub liniile de cale ferată de 65 de metri și o lungime totală de 87,10 metri.

Lucrările vizează şi amenajarea bretelelor carosabile la pasaj prin amenajarea străzilor Cassian Munteanu și Barierei în perimetrul pasajului-carosabil și al trotuarelor, amenajarea Căii Bogdăneștilor ca şosea cu patru benzi de circulație, linii de tramvai, noi locuri de parcare și un sens giratoriu în intersecția cu strada Gării, amenajarea străzii Gării, prin refacerea  părții carosabile la patru benzi de circulație rutieră și linii de tramvai.

De asemenea, vor fi refăcute și extinse rețeleler de utilități, alimentare cu apă, canalizare, rețea electrică pentru iluminat public și susținerea liniei de contact pentru tramvai şi vor fi amenajaţi 5534 mp de spații verzi.

Contractul de lucrări, care prevedere actualizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor, a fost câștigat prin licitație de o asociere formată din Spic Internazionale Italia (lider de proiect), Pod-Proiect Iași şi Sylc Con Trans Arad.

Valoarea contractului de execuție este de 111,5 milioane de lei cu tot cu TVA, iar durata este de 24 de luni. Costurile totale ale acestui proiect major se ridică la 132,2 milioane de lei.

 

Print Friendly, PDF & Email