„Numărul trecerilor pe roșu este, la Timişoara, pur și simplu amețitor. Nu putem să continuăm în același mod”, atrage atenţia viceprimarul Ruben Laţcău. Primăria Timișoara a transmis către Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, cinci DVD-uri cu înregistrări din trafic, din care rezultă că, în perioada 2 – 5 decembrie, camerele video au surprins 5885 de treceri pe roșu din partea şoferilor.
Înregistrările au fost făcute de 37 de sisteme de detecție a trecerii pe culoarea roșie a semaforului de care dispune Primăria Timișoara dispune, camere instalate în cadrul sistemului de trafic management și supraveghere video.
Trecerea şoferilor pe culoarea roşie a semaforului este contravenţie şi se pedepsește cu amendă şi cu suspendarea carnetului pe o perioadă de 30 de zile.
Primăria Timișoara, transmit oficialii instituţiei, este interesată în implementarea de soluții care să ducă la scăderea numărului de accidente din oraș și la reducerea numărului de situații potențial cauzatoare de accidente şi își arată deschiderea pentru colaborarea cu instituțiile care au atribuții în creșterea siguranței în trafic.
Viceprimarul Ruben Lațcău declara zilele trecute că, în perioada 2017 – 2019, la Timişoara au avut loc 1350 de accidente, cu peste 1600 de persoane implicate, dintre acestea 225 având răni grave, iar 31 pierzându-şi viaţa.
Care este cauza pentru care numărul de răniți și accidentele crește în fiecare an? „Un motiv este viteza excesivă. Un alt motiv este nerespectarea cvasi-generală a legislației rutiere. Doar astăzi (2 decembrie – n.r.) de la ora 00 la ora 16, au avut loc 960 de treceri pe roșu, în zece intersecții. O medie de 60 de treceri pe roșu pe oră.Avem 160 de intersecții semaforizate în Timișoara. Extrapolând de la cifrele de mai sus, numărul trecerilor pe roșu este pur și simplu amețitor. Nu putem să continuăm în același mod, nu putem să creștem viteza pe străzile din oraș știind că asta va crește și numărul de morți”, declara Ruben Laţcău.
Viceprimarul Timişoarei sublinia că lipsa unui cadru legal care să permită Poliției Rutiere să folosească radarele și camerele Primăriei, a unei colaborări eficiente între instituțiile de control și autoritățile locale, „ne-au dus în situația aceasta în care șofatul în Timișoara a devenit un sport periculos și adesea sângeros”.
Ruben Laţcău anunţa, cu acest prilej, că a cerut o analiză de la Centrul de management al traficului pentru toate intersecțiile şi că va trimite acest raport Poliției.
Ultimele comentarii