În timp ce primarul Timişoarei, Dominic Fritz, anunţă că a reușit să găsească o soluție de avarie, provizorie, cu un alt furnizor de gaz, pentru repornirea sistemului de încălzire din oraş, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, spune că acesta este rezultatul negocierilor de la Ministeruil Economiei, la care a participat.
„De mâine, pentru cel puțin două săptămâni, timișorenii racordați la Colterm vor avea din nou căldură. Este un răgaz câștigat cu ajutorul lui Virgil Popescu, ministrul Energiei și al unui furnizor de gaze naturale care a înțeles câtă nevoie de ajutor au timișorenii. Mă bucur pentru această soluție de avarie, e rezultatul multor negocieri la care am participat, explicând de fiecare dată că populația nu trebuie să sufere pentru greșelile Primăriei”, transmite, pe pagina sa de Facebook, Alin Nica.
Potrivit acestuia, mai sunt și alte soluții pe masă, în discuție, „dar mă aștept și la participarea administrației locale a municipiului”.
Cu puţin timp înainte, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, anunţase că a reușit să găsească o soluție de avarie, provizorie, cu un alt furnizor de gaz, pentru repornirea sistemului de încălzire din oraş, întrerupt, ieri, de E.On: „Încheiem în aceste ore un contract de urgență pentru o cantitate de gaz care asigură clienților Colterm căldura și apa caldă pentru o săptămână, într-un sistem minimal. Plata o asigurăm în avans din bugetul local: 5 milioane de lei, toți banii de care dispunem momentan”, transmite Dominic Fritz.
Edilul a mai spus că, în seara asta, Colterm va fi reconectat la gaz și va putea reporni sistemul de încălzire, însă va putea opera doar cu CET Sud, cu un consum minim de gaz, ceea ce va asigura funcționarea sistemului preponderent în orele de noapte. Spitalele, însă, vor avea căldură fără întrerupere.
Ultimele comentarii