Obiceiurile specifice care însoţesc fiecare dintre sărbătorile de iarnă reprezintă, poate, una dintre cele mai bogate şi mai puternice legături cu tradiţia populară românească. Este şi cazul obiceiurilor de Bobotează când, potrivit tradiţiei, toate apele sunt sfinţite şi mănunchiul de busuioc pus sub pernă le ajută pe fetele ajunse la vârsta măritişului să îşi viseze ursitul, în noaptea premergătoare Botezului Domnului. Apoi, la o zi după Bobotează, creştinii din lumea întreagă celebrează ultima mare sărbătoare a iernii, cea a Sfântului Ioan Botezătorul, de numele căruia se leagă momentul simbolic al botezării Mântuitorului Isus în apele râului Iordan, spre a se împlini ceea ce fusese scris în Scripturi.
Boboteaza, o sărbătoare cu virtuţi magice
Botezul Domnului se sărbătoreşte în data de 6 ianuarie şi este penultima mare sărbătoare din şirul sărbătorilor iernii, ce se încheie o dată cu praznicul Sfântului Ioan, în data de 7 ianuarie. Celebrând simbolic botezul Mântuitorului în apa Iordanului, Boboteaza este prilejul cu care se sfinţesc ritualic apele de către preoţi. Apa astfel rezultată se numeşte agheasma mare, sfinţirea ei făcându-se doar de Bobotează şi fiind diferită de sfinţirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni. Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie. În afara acestui interval de timp este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită. Agheasma mare este adusă de la biserică de către credincioşi şi păstrată de-a lungul întregului an. Despre ea se crede că are nu doar virtuţi curative, fiind leac pentru diferite suferinţe, ci şi că are rol protector, ferind casa şi împrejurimile acesteia de împrejurări nefaste, de descântece sau de blesteme. În preajma sărbătorii Bobotezei, preoţii umblă din casă în casă, atât la ţară, cât şi la oraş, pentru a duce pretutindeni vestea botezului Mântuitorului în râul Iordan, spre iertarea păcatelor tuturor credincioşilor.
În Ajunul Bobotezei, la ţară, preoţii sfinţeau casele oamenilor cu apa care fusese sfinţită în dimineaţa de Ajun, după Liturghie. Obiceiul prevedea ca oamenii să ţină post negru până când trecea preotul prin casele lor şi să bea apoi din apa sfinţită. La venirea sa în fiecare casă, preotul era precedat de copii îmbrăcaţi în cămăşi albe, sunând din clopoţei şi deschizându-i calea, în timp ce strigă “Kira Leisa”, echivalentul în limba română a grecescului “Kyrie Eleison” (“Doamne miluieşte!”). În afară de Troparul Bobotezei, copiii care îl însoţeau pe preot mai cântau şi colinde care evocau miracolul ce a avut loc în apele Iordanului. Tradiţia mai prevede că, în ziua de Bobotează, nimeni în afară de preot să nu mai meargă colindând din casă în casă.
În ziua săvârşirii slujbei din biserică, la final, preotul merge împreună cu credincioşii pe marginea unei ape curgătoare şi aruncă crucea în apă, urmând ca bărbaţii să se arunce în apă şi să o recupereze. Despre acela dintre ei care izbuteşte să înfrunte gerul şi să aducă înapoi preotului crucea se spune că va avea parte de noroc întreg anul.
O sărbătoare a Sfintei Treimi
Boboteaza este o manifestare a tuturor celor trei elemente ale Treimii: Fiul lui Dumnezeu este botezat în râul Iordan de către Ioan Botezătorul, Sfântul Duh se coboară asupra lui Isus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară pe Isus ca fiind Fiul Său.
Potrivit scrierilor, în acea vreme în care s-a petrecut botezul Domnului, în pustiul Iordanului îşi începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învăţătura sa, acesta ajunsese să uimească şi să atragă mulţi oameni. Învăţăturile pe care acesta le răspândea erau înscrise în Legea lui Moise, însă Ioan Botezătorul aducea cu sine şi curajul de a le reaminti permanent oamenilor că “s-a apropiat Împărăţia cerurilor”.
Când Mântuitorul Isus a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut pe acesta şi l-a arătat mulţimilor.
Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toţi cei patru evanghelişti.
Evanghelistul Matei spune că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, şi i-a solicitat acestuia să fie şi el botezat, moment în care Ioan i-ar fi spus: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine”. Răspunsul lui Iisus a fost că aşa se cuvine, pentru ca să se împlinească tot ceea ce este scris.
Vise premonitorii şi superstiţii de Bobotează
Potrivit tradiţiei, credincioşii care mătură şi aruncă gunoiul din casă imediat după ce preotul a trecut pe acolo cu vestea Bobotezei vor alunga tot răul din casă şi vor avea parte de noroc tot anul.
De asemenea, credinţele populare spuneau că în ziua de Bobotează toate apele pământului sunt sfinţite, acesta fiind şi motivul pentru care femeile nu spălau rufe vreme de opt zile, de la Sărbătoarea Botezului Domnului şi până la sfârşitul praznicului.
În zona Banatului, mai sunt perpetuate, potrivit precizărilor antropologilor, şi alte două practici. Este vorba despre pregătirea cu o zi înainte de Sărbătoarea Botezului Domnului a piftiei, care se consumă abia în ziua de Bobotează, pentru că, potrivit tradiţiei, ziua de 5 ianuarie este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare dinaintea Paştilor.
În ce le priveşte pe fetele de măritat, în afară de crenguţa de busuioc aşezată sub pernă în noaptea de Bobotează, tradiţia din Banat mai spune că tinerele trebuie să prepare turte din cantităţi egale de apă, făină şi sare, din care apoi să mănânce, pentru a-şi visa ursitul, care li se înfăţişează în vis, oferindu-le apă de băut din căuşul palmei.
Potrivit site-ului crestinortodox.ro, alte obiceiuri de Bobotează, specifice părţii de nord a ţării, prevedeau ca femeile să se adune în grupuri mari, acasă la una dintre ele, aducând alimente şi băutură. După ce mâncau, cântau şi dansau toată noaptea, dimineaţa ieşeau pe stradă şi îi luau pe sus pe bărbaţii care le apăreau în cale, ameninţându-i cu aruncatul în apă.
Tot cu acest prilej, avea loc în unele regiuni integrarea simbolică a tinerelor soţii în comunitatea femeilor căsătorite, prin udarea acestora cu apă din fântână sau dintr-un râu. Apoi, cu o zi după Bobotează, de Sfântul Ion, are loc „Udatul Ionilor”, în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, spre exemplu, la porţile tuturor celor sărbătoriţi tradiţia prevede că se aşează un brad împodobit, iar cel sărbătorit dă o petrecere cu lăutari. În Transilvania, toţi cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu alai prin sat, până la râu, unde sunt botezaţi şi purificaţi, graţie simbolisticii purificatoare care îi este atribuită apei.
În ajunul sărbătorii de Bobotează, obiceiul prevede să se meargă cu Chiraleisa, care reprezintă practic un ultim colindat, cu care se încheie perioada sărbătorilor de iarnă.
Pelerinaj la râul Iordan
Locul real unde s-a produs Botezul Mântuitorului este în Iordania. Pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spaţiu unde creştinii merg şi acum, în fiecare an, îmbrăcaţi în cămaşi albe lungi, numite “crijme”, şi intră în râu. Orice pelerinaj făcut în Ţara Sfântă are inclus momentul opririi la râul Iordan.
Unii preoţi îi cufundă de trei ori în apa Iordanului pe credincioşii adulţi, repetând astfel, într-un gest simbolic, botezul.
Potrivit Mediafax, preoţii ortodocşi români spun că actul botezului este unic, aşa încât stropirea pelerinilor cu apă din Iordan este un gest de binecuvântare, care nu are însă vreo legătură cu Sărbătoarea Bobotezei.
În Ajunul Bobotezei, credincioşii de rit ortodox se adună la râul Iordanului, la locul Botezului Domnului, iar Slujba Agheasmei celei Mari este săvârşită de patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine, în fruntea unui sobor de arhierei şi preoţi.
Unii pelerini credincioşi spun că în timpul slujbei de Bobotează, pentru câteva clipe, apele Iordanului curg în sens invers. Pentru a marca însemnătatea momentului, mulţi dintre credincioşi intră în râul Iordan în cămăşile albe lungi, pe care apoi le păstrează cu grijă, spre a fi îmbrăcaţi cu ele în momentul înmormântării.
Înainte de a pleca de lângă râul Iordan, pelerinii iau drept amintire o sticlă cu apă din râu, rugându-se să le fie tămăduite suferinţele.
Biserica Ortodoxă din Ierusalim şi Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului nu au adoptat calendarul bisericesc îndreptat (calendarul gregorian), aşa încât, împreună cu Patriarhia Rusă, Patriarhia Georgiei, Patriarhia Sârbă şi Sfântul Munte Athos, credincioşii români din Basarabia prăznuiesc încă toate aceste sărbători după calendarul neîndreptat (calendarul iulian), adică la o diferenţă de 13 zile.
Boboteaza este socotită a fi una dintre cele 12 mari sărbători creştine de peste an, menite să reamintească episodul botezului lui Iisus în apa Iordanului, în jurul vârstei de 30 de ani. Întrucât acesta a fost şi primul prilej în care Isus a fost înfăţişat ca fiu al lui Dumnezeu, sărbătoarea mai poartă şi numele de Teofanie, Arătarea Domnului, Dumnezeiasca Arătare, Descoperirea Cuvântului Întrupat sau Epifanie, această din urmă denumire derivând din limba greacă şi însemnând “arătare”, “descoperire” sau “revelare”.
Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea, de Sfântul Grigorie Taumaturgul.
Sărbătoarea figurează ca atare, fiind consemnată în secolul 3 în Constituţiile Apostolice, printre sărbătorile creştine, alături de Crăciun şi de Paşte.
Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători se regăsesc atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus. Potrivit părintelui Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, citat de Mediafax, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Sărbătoarea Naşterii Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică în data de 6 ianuarie.
După adoptarea ei în secolul al IV-lea de către Biserica apuseană, Boboteaza a început să fie celebrată de către credincioşii catolici drept Epifanie sau “Sărbătoarea celor trei magi”, moment care marchează şi anunţarea naşterii lui Isus Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, căruia i-au adus daruri, aur, smirnă şi tămâie.
Ortodocşii marchează cu acelaşi prilej botezul Mântuitorului Isus în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul.
Sărbătoarea Sfântului Ioan, final de Sărbători de Iarnă
La o zi după prăznuirea Bobotezei, creştinii celebrează practic ultima sărbătoare din şirul sărbătorilor iernii.
În data de 7 ianuarie este evocat Sfântul Ioan Botezătorul, numit şi “Înâintemergătorul”, căci acesta a anunţat venirea lui Hristos.
Părinţii lui Ioan Botezătorul, preotul Zaharia şi mama sa, Elisabeta, erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. În vreme ce Zaharia slujea la templu, în Ierusalim, Arhanghelul Gavriil i-a vestit acestuia că soţia sa, Elisabeta, va da naştere unui fiu la bătrâneţe şi că numele acestuia va fi Ioan. Potrivit Scripturilor, Zaharia s-ar fi îndoit de această veste, aşa încât el a rămas mut, până după ce Elisabeta a născut.
Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, în vremea când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeei. Sfântul Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia. Mesajul principal pe care Ioan îl transmitea era: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.
Cartea Sfântă relatează şi episodul care i-a adus moartea lui Ioan Botezătorul şi care se leagă de o intrigă de-a Irodiadei, soţia fratelui lui Irod Antipa. Ioan Botezătorul l-a mustrat pe Irod Antipa, fiul regelui Iudeei, Irod cel Mare, pentru traiul nelegiuit al acestuia cu Irodiada, care era soţia fratelui său. Irodiada a sfătuit-o atunci pe Salomeea, fiica sa, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi mai cu seamă lui Irod cel Mare, cu prilejul unui ospăţ dat de ziua acestuia, să ceară drept răsplată capul lui Ioan Botezătorul. Sărbătorile creştine închinate Sfântului Ioan Botezătorul mai includ celebrarea zămislirii acestuia (23 septembrie), naşterea (24 iunie) şi episodul tăierii capului la comanda lui Irod cel Mare (29 august).
Ultimele comentarii