Număr extrem de scăzut al donatorilor de plasmă cu anticorpi Covid, în Timiş

Sursă foto: 360medical.ro

Pacienţii vindecaţi de Covid-19, care au dezvoltat anticorpi împotriva acestui virus, pot salva vieţi donând plasmă bolnavilor infectaţi cu acelaşi virus, aflaţi în stare critică. Tratamentul este încă experimental, dar în unele cazuri a dat rezultate eficiente. Procentul donatorilor de plasmă este însă foarte mic. Din Timiş doar 18 persoane au donat plasmă convalescentă şi numai cinci pacienţi de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara – singurul din Timiş care are secţie ATI destinată bolnavilor Covid –, au primit astfel de transfuzii.

 

Donatorii de plasmă externaţi din spitalele din Timişoara nu plătesc cele două teste PCR

La Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, ieri, de exemplu, nu a fost nicio donare de plasmă din partea vreunui fost pacient Covid. În total, de la începutul lunii iunie până acum, spune directoarea Centrului, dr. Rodica Lighezan, s-au făcut doar 18 donări de plasmă. Un număr extrem de mic raportat la cel al pacienţilor care s-au vindecat de Covid-19  în Timiş fiind vorba despre aproximativ 650 de persoane.

Numărul este mic, deşi procedura de donare este simplă. „Trebuie să aibă bilet de externare şi rezultate negative la două teste PCR consecutive care să ateste că este vindecat de Covid. Donarea de plasmă se poate face după minimum 14 zile de la externare. Cel care părăseşte spitalul trebuie să-şi dea acordul ca numărul lui de telefon să ne fie transmis nouă, Centrelor de Transfuzie. Noi îi contactăm şi îi întrebăm dacă doresc să doneze plasmă. Dar trebuie să ţinem cont de faptul că sunt în convalescenţă, sunt oameni care au trecut printr-o experienţă cumplită”, mai spune dr. Lighezan.

În presă au apărut, zilele trecute, informaţii potrivit cărora unii pacienţi care au vrut să doneze plasmă ar fi fost nevoiţi să plătească cele două teste PCR. Dr. Rodica Lighezan spune că la spitalele din Timiş care tratează pacienţi Covid nu se întâmplă aşa ceva, fiecărui pacient fiindu-i făcute aceste două teste înainte de externare: „La noi,  externarea se face doar dacă pacientul are cele două teste, iar acestea nu se fac pe cheltuiala sa. La fel, la Hunedoara, la Arad; de la Arad s-au testat la noi doar atunci când au avut boomul acela de infecţii la Spitalul Judeţean. Dar, repet, vorbesc despre Timişoara – centru universitar, unde  există şi aparatură, şi personal calificat să facă aceste teste –, nu ştiu ce se întâmplă în alte zone din ţară.”

Solicitările de plasmă adresate Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara au venit de la pacienţi internaţi pe secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”. Dar au existat şi solicitări de la Hunedoara, şi de la Arad, mai spune dr. Rodica Lighezan.

 

Doar cinci pacienţi de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara au primit plasmă

La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara numărul pacienţilor care au beneficiat de tratament cu plasmă este infim. De la începutul pandemiei, în acest spital au fost internaţi aproape 900 de pacienţi Covid, din care vindecați şi externaţi sunt peste 600, externaţi la cerere, încă nevindecaţi: în jur de 50, spitalizaţi în momentul de faţă: mai mult de 100, trimiși pentru spitalizare la Spitalul modular al MApN: în jur de 50, iar decedaţi: peste 70.

Medicul Cristian Oancea, directorul spitalului, declară că în cazul unora dintre pacienţii trataţi cu plasmă s-au înregistrat rezultate bune, însă problema este numărul extrem de scăzut de donatori, la care se adaugă faptul că nu toată plasma recoltată poate fi utilizată: „Nu sunt donatori, iar dintre cei care merg la donare nu toţi au anticorpi dezvoltaţi după infecţie astfel încât plasma să fie bună pentru a fi reinjectată altor bolnavi, iar asta este o problemă.” Cristian Oancea mai spune că medicii de la acest spital lucrează acum la un studiu clinic referitor la rezultele pe care le poate da în tratarea bolnavilor Covid plasma recombinată.

Medicul Mirela Poroşnicu, şefa Secţiei ATI a Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara – unde, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, ieri erau internaţi 17 pacienţi – precizează că doar cinci pacienţi au primit plasmă, toţi aflându-se, în momentul în care s-a făcut transfuzia, la Terapie Intensivă, unde aproximativ 90 la sută dintre pacienţi au comorbidităţi. În cazul a doi dintre ei, rezultatele au fost favorabile, aceştia sunt deja externaţi, aflându-se sub monitorizare medicală. Alţi doi sunt încă spitalizaţi, tot la ATI, având o evoluţie staţionară, iar unul a decedat. Şi Mirela Poroşnicu spune că nu sunt suficienţi donatori şi că nu toată plasma donată poate fi transfuzată întrucât nu are numărul minim de anticorpi pe care îl cere Protocolul Ministerului Sănătăţii: „Solicitări facem, dar din păcate, nu există întotdeauna plasmă disponibilă şi compatibilă. De două ori am luat de la Centrul de Transfuzii din Arad.”

Cine poate dona şi primi plasmă?

Potrivit Protocolului de testare elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza unui algoritm de testare elaborat de  Institutul Național de Hematologie Transfuzională, pentru selectarea pacienților vindecați Centrele de Transfuzie Sanguină încheie protocoale cu spitalele care tratează pacienți Covid-19 în vederea identificării potențialilor donatori. Tot aceste Centre sunt cele care, după externare, îi contactează și îi programează pentru consult, analize și donare. Pacienții vindecați pot şi ei contacta, din proprie iniţiativă, Centrele de Transfuzie Sanguină în vederea programării pentru donare, dar trebuie să aibă teste de anticorpi anti Sars-Cov2 conforme.

După recoltare, probele eligibile sunt trimise la Institutul Național de Hematologie Transfuzională, în vederea testării suplimentare, după cum urmează:

  1. testare PCR pentru virusurile transmisibile prin sânge: HIV, HBV, HCV;
  2. testare anticorpilor anti-HLA la donatorii cu antecedente de transfuzie de sânge și donatori de sex feminin care au avut sarcini, dacă acest test nu a putut fi efectuat în etapa de preselecție.

În urma testelor efectuate, Institutul Național de Hematologie Transfuzională transmite Centrelor de Transfuzie Sanguină rezultatele care confirmă sau infirmă eligibilitatea plasmei.

Plasma, menţionează Ministerul Sănătăţii, se administrează doar pacienților Covid aflaţi în situaţie critică, pacienţi care au vârsta de cel puţin 18 ani, care sunt de acord cu administrarea de aşa-numită „plasmă convalescentă Covid-19”. Pentru a beneficia de transfuzie, aceştia trebuie să îndeplinească trei criterii:

  1. să fie internaţi într-o secție de ATI dintr-un spital Covid-19 avizat de Comisia de ATI.
  2. să prezinte, în ciuda tratamentului administrat, o progresie rapidă a unei pneumonii severe sau a unor infiltrate pulmonare (> 50% în 24-48 ore).
  3. să fie ventilați mecanic de mai puțin de zece zile sau să se afle în pragul intubației și ventilației mecanice (prezentând dispnee severă, frecvență respiratorie ≥ 30/min, saturatie in oxigen ≤ 93% cu oxigen pe mască facială, paCO2 >55 mmHg la pacienții fără BPCO).

 

Articol publicat şi pe Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email