Doi bărbaţi morţi, descoperiţi de pompieri în timpul stingerii unui incendiu, în Timişoara

Poliţia Timiş face cercetări pentru stabilirea identităţii a doi bărbaţi decedaţi descoperiţi de pompieri luni seara, în timpul stingerii unui incendiu la anexa unei case din Timişoara, anunţă Agerpres.

 

În urma incendiului care a avut loc la anexa unei locuinţe de pe strada Shakespeare, din Timişoara, pompierii au găsit, luni seară, trupul carbonizat ce pare a fi al unui bărbat de peste 60 de ani, iar în locuinţă au fost găsite oseminte ce par a fi umane, care ar aparţine unui bărbat de peste 80 de ani.

Poliţia Timiş anunţă că efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate identitatea persoanelor şi cauza care a determinat producerea incendiului.

„O persoană a fost găsită la 30 m de focar, în stare avansată de putrefacţie, iar alta, în zona incendiată, care prezenta arsuri. Noi nu cunoaştem exact împrejurările în care au decedat cele două persoane”, declara, citat de Agerpres, ofiţerul de serviciu al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, sublocotenent Răzvan Zamfira

Print Friendly, PDF & Email