Călin Dobra și-a înaintat azi demisia din funcția de președinte al organizației PSD Timiș.
La baza renunțării la funcția politică de conducere stă decizia candidaturii sale la președinția Consiliului Județean Timiș, la alegerile locale din 2020. Prin luarea acestei hotărâri, Călin Dobra a optat pentru o implicare totală pentru câștigarea poziției de președinte al CJT, anunță PSD Timiș.
Demisia a fost înaintată Comitetului Executiv Național al PSD, care a luat act de această decizie și numindu-l președinte interimar al PSD Timiș, pe deputatul Alfred Simonis, care este și președinte executiv al filialei județene.
În acest context, membrii Comitetului Executiv Național al PSD au aprobat candidatura lui Călin Dobra, din partea PSD, la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, la alegerile locale din 2020, mai transmite PSD Timiș.
Ultimele comentarii