Pentru a veni în sprijinul conducătorilor auto pe perioada lucrărilor de reabilitare din zona centrală a oraşului, Primăria Timişoara anunţă înfiinţarea a150 de locuri de parcare, în Piaţa Unirii, pe pavaj, şi deschiderea circulaţiei de-a lungul pieţei, prin faţa Palatului Baroc, înspre Tribunalul Timiş.
Dacă măsura creării celor 150 de noi locuri de parcare va intra în vigoare începând de miercuri, 4 decembrie, referitor la deschiderea circulaţiei primarul Nicolae Robu nu a precizat cu exactitate când se va întâmpla acest lucru, specificând că este o chestiune de zile. “Se va crea o cale de legătură între strada Gheorghe Lazăr şi Piaţa Ţarcului, adică în zona din faţa Palatului Dicasterial, prin care vom permite să se desfăşoare traficul auto uşor”, declară edilul-şef al Timişoarei. Acesta dă asigurări că vor fi luate toate acele măsuri pe care administraţia le consideră oportune pentru fluidizarea traficului în zonă pe perioada desfăşurării lucrărilor de reabilitare a zonei centrale.
Circulaţia transversală prin Piaţa Unirii va fi permisăînsă pe ambele sensuri. Iar locurile de parcare care vor fi delimitate pe pavajul din Piaţa Unirii vor rezolva şi problema Timpark-ului pentru conducătorii auto care au achitat în avans costurile abonamentelor. Aceste 150 de locuri de parcare nou create vor substitui locurile de parcare indisponibilizate aferente zonei roşii din oraş.
În ceea ce priveşte strada Mărăşeşti, transformată anul trecut în alee pietonală, aceasta nu se va deschide pentru trafic, întrucât, precizează primarul Nicolae Robu, „nu este bine ca ea să fie scoasă din circuitul de agrement”, mai cu seamă acum, în preajma Sărbătorilor, când zona este intens circulată.
Ultimele comentarii