„Casa Italia”, un dar al comunităţii italiene pentru timişorene, va găzdui primul Centru Cultural Italian

Consulatul Onorific al Italiei la Timişoara a prezentat azi proiectul intitulat Casa Italia – Timişoara, care va găzdui primul Centru Cultural Italian din oraş, pe care-l consideră un dar al comunităţii italiene pentru timişoreni, anunţă Agerepres.

 

„Noua «Casa Italia – Timişoara», situată într-o clădire istorică cu o arhitectură deosebită, nu va fi doar noul sediu al Consulatului Onorific, ci va găzdui primul Centru Cultural Italian în oraş, devenind un loc de referinţă pentru comunitatea italiană locală, dar în special pentru comunitatea română şi cea internaţională. Sediul va deveni locul permanent de desfăşurare a activităţilor de predare a limbii italiene, a evenimentelor enogastronomice, de artă, teatru, muzică, studiu, cercetare şi în general va promova esenţa culturii italiene, sub toate aspectele sale”, transmite, citată de Agerpres, Monica Pavel, responsabilul Secretariatului Consular Onorific Timişoara.

În ultimii doi ani de la reînfiinţare, Consulatul Onorific al Italiei s-a implicat activ în promovarea rolului pe care îl are comunitatea italiană locală, în contextul municipiului Timişoara şi al Banatului. Italia exprimă la nivel internaţional nu doar excelenţele în domeniul enogastronomic, creaţie-modă şi cultură, ci promovează şi bunele practici în domeniul economic-antreprenorial, academic şi social, mai spune Monica Pavel.

În acest context, după modelul propus de Ambasada Italiei la Bucureşti, numit Sistema Italia, Consulatul Onorific al Italiei de la Timişoara a lucrat în vederea prezentării excelenţelor şi a bunelor practici menţionate, printr-un nou concept inedit, Casa Italia. Acest proiect va include eforturile pe care întreprinzătorii şi reprezentanţele economice italiene din Timişoara le depun în această zonă, dezvoltând conceptul Casa Italia – Timişoara ca un loc dedicat comunicării, schimburilor de experienţe, workshopuri-lor şi promovării bunelor practici de management şi de gestiune antreprenorială după modelul italian.

Casa Italia – Timişoara doreşte să fie un dar din partea comunităţii italiene către timişoreni, un loc la dispoziţia fiecăruia, atât instituţii cât şi persoane, unde va fi posibilă cunoaşterea şi aprofundarea valorilor Italiei, recunoscute la nivel internaţional.

Print Friendly, PDF & Email