S-a lansat, şi în Timiş, partidul lui Victor Ponta

Filiala Timiş a partidului Pro România, fondat de Victor Ponta, îli anunţă constituirea şi linia politică pe care va merge, care va fi una locală, axată pe o opoziţie constructivă, nu pe dispute și teme ce țin de politica naţională.

 

Pro România, filiala Timiș, este coordonată de către Miroslav Stanici (foto), prin împuternicire acordată de preşedintele partidului, Victor Ponta, şi preşedintele executiv, Daniel Constantin.

 „Ne propunem să promovăm conceptul de dezvoltare durabilă, stabilă şi predictibilă. Denumirea Pro România nu este o simplă sintagmă, ea reprezintă principiile şi valorile noastre. Noi suntem Pro şi nu Contra. În perioada postdecembristă am trăit şi am votat numai în paradigma războiului şi contra cuiva sau a ceva. Dacă toţi sunt contra noi o să încercăm să fim Pro. Şi o să încercăm să-i mobilizăm pe toţi cei care simt Pro România. Încercăm astfel să coagulăm toate energiile pozitive din societate”, declară Miroslav Stanici, coordonatorul Pro România filaila Timiş.

Acesta mai spune că orientarea politică a partidului este de centru-stânga, că membrii sunt social-democraţi cu vederi liberale în economie şi în zona drepturilor fundamentale ale omului.

În privinţa abordării politicii locale în Timiş, Miroslav Stanici anunţă că Pro România se plasează în opoziţie atât faţă de majoritatea PNL-UDMR din Consiliul Local Timişoara, cât şi față de majoritatea PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Timiş.

Ne propunem să facem o opoziţie constructivă, axată pe soluţii alternative, pe dialog și colaborare. Vom recurge la un model de opoziţie în care vom ataca ideile, nu persoanele. Asta nu înseamnă că vom tolera abuzurile, încălcarea legislației sau indiferența și incompetența celor care sunt la putere în Timiș, atunci când e cazul”, susţine Miroslav Stanici.

Acesta mai spune că politica Pro România filaila Timiş va fi în primul rând locală, „pentru că cetățenii doresc să aibă un partener de dialog pe problemele din proximitatea lor, din orașul, comuna, satul în care trăiesc”, şi că vor evita disputele și temele ce țin de politica naţională.

Numărul celor care au semnat adeziuni până în prezent este de peste 120 de persoane, spun reprezentanţii Pro România Timiş. Care mai anunţă că a fost constituit un grup de lucru judeţean format din 17 membri: Miroslav Stanici (coordonator), Bogdan Serediuc (secretar), Robert Malea, Ciprian Vârşan, Nicuşor Ciprian Cârstenoiu, David Bota (coordonatorul organizaţiei de tineret), Vasile Moruş (coordonatorul organizaţiei  Timişoara), Cornel Avram, ManueFarca (coordonatorul organizaţiei Sânnicolau Mare), Vasile Prahanca (coordonatorul organizaţiei Fibiş), Iulia Corban (coordonatorul organizaţiei de femei), Horaţiu Manea, Iulian Dragu, Nicolae Pupăzan, Ioan Muşat,  Valentin Pop şi Gheorghe Medişanu (coordonatorul organzaţiei Ghiroda).

Print Friendly, PDF & Email