Deputat PNL Marilen Pirtea: „Populismul toxic al coaliției PSD – ALDE alimentează creșterea ratelor și sărăcia”

În ultimul an și jumătate, rata dobânzii Robor şi la trei luni, și la șase luni a crescut de la aproximativ 0,9%, respectiv 1%, valori constante și considerate a fi normale, la 3,34%, respectiv 3,39%, avertizează deputatul liberal Marilen Pirtea.

 

„Politica banilor ieftini se încheie și, implicit, creșterea bazată pe consum. Odată cu acest moment, se îndepărtează și perspectivele creșterii economice pe care actualul guvern le-a previzionat”, declară Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş şi secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Camera Deputaților.

Această abordare a creșterii economice, bazată pe consum și nesustenabilă, se poate face prin două tipuri de politici, fiscale și monetare, mai spune el: „Politica banilor ieftini se poate realiza prin această abordare, însă, în momentul în care este dublată de o creștere a salariilor, necorelată cu productivitatea, conduce la presiuni inflaționiste majore la nivelul economiei.”

Marilen Pirtea declară că majorarea dobânzii Robor era previzibilă, având în vedere schimbările de politică monetară internațională: „În vederea atenuării presiunilor inflaționiste, autoritățile monetare au recunoscut că vremea dobânzilor scăzute a apus, pe fondul schimbării politicii monetare la nivel global.”  Deputatul liberal mai spune că se estimează o reașezare a dobânzilor pe piața bancară la valori superioare, care vor permite reducerea inflației accelerate din 2018, dar cum creșterea inflației este inevitabilă, este uşor de intuit că dobânda Robor va crește în continuare.

„Aici se cumulează și efectele unor viitoare limitări ale plafonului de îndatorare, discutând-se în prezent de plafoane de 30%. Dacă e să facem un calcul simplu, salariul mediu net în perioada curentă este 2713 lei, rezultând astfel o rată lunară maximă de 813 lei (pentru o plafonare la 30%), or știm că la un credit de 60.000 de euro rata este de aproximativ 1500 de lei. Consecința acestei evoluții se va concretiza în scăderea volumului creditării, pentru că inclusiv persoanele cu salarii medii vor avea dificultăți în a contracta un credit”, estimează deputatul PNL.

Rata dobânzii, explică el, este un preț care funcționează după regulile economiei de piață, unde își fac simțite prezența efectele fenomenului de “crowding-out”, statul absorbind o bună parte din lichiditatea de pe piață, pe fondul ratării obiectivelor de colectare. „Noul împrumut obligatar face parte din această «foame de bani» pe care statul o are în prezent, pe care o va mai avea mult timp de acum încolo. Acest fenomen a generat la rândul său creșterea dobânzii”, explică Marilen Pirtea.

Goana nebună după majorări salariale, cu scopul unor avantaje electorale, decuplate de la ideea de productivitate și de la ideea de responsabilitate fiscală şi bugetară, produce efectele perverse pe care niciun economist nu le poate anticipa cu exactitate, atege atenţia Marilen Pirtea. Adpugând că trebuie să privim atenți și decuplarea creșterii salariilor din administrație de salariile din mediul privat, „pentru că în momentul de față ecartul dintre ele este mai mare ca oricând, în medie de peste 30%”. 

Putem spune cu certitudine că abilitățile economice ale guvernaților sunt invers proporționale cu bunul mers al economiei, graficul fiind cât se poate de relevant în acest sens. Să nu uităm că evoluția economică de azi este influențată de prima caracteristică a strategiei economice a PSD, de tip «hit and run», o conduită evazivă de felul „am dat o lovitură economiei, după care ne facem nevăzuți”, mai spune Marilen Pirtea.

Print Friendly, PDF & Email