Odată cu finalizarea primei etape a ansamblului mixt Openville, în trimestrul patru al acestui an, timișorenii vor beneficia de noi concepte de shopping şi entertaiment, în premieră pentru regiune. Dezvoltat în proximitatea Iulius Mall Timișoara, Openville va oferi, pe lângă peste 100 de noi magazine, un nou concept de cinema şi o varietate de destinații pentru petrecerea timpului liber, numeroase restaurante şi cafenele tematice, cu panoramă spre cel mai mare parc suspendat din țară.
Printre destinațiile care vor fi inaugurate în toamna acestui an este Manufaktura, un spațiu ce are la bază un concept multifuncțional, o combinație între coffee shop, bistro şi restaurant. Manufaktura va ocupa o suprafață de aproximativ 210 mp din parterul clădirii de birouri United Business Center 1, care a fost inaugurată în decembrie 2017. Locația se va deschide în luna septembrie şi va fi prima din afara Capitalei şi a patra din portofoliul brandului.
Manufaktura promite o experiență unică, unde clienții se pot delecta cu preparate din cea mai proaspătă cafea „single origin”, un meniu inspirat din gastronomia internațională, muzică bună şi un ambient prietenos şi relaxant. Amenajarea noii locații va fi deosebită, având la bază elemente de design inspirate de boabele de cafea, îmbinate cu materiale care generează luminozitate, căldură şi confort, precum lemnul, cărămida şi inoxul.
Oferta brandului va include cinci origini diferite de cafea „single origin” de cea mai bună calitate, proaspătă prin întregul proces de preparare, de la prăjire şi depozitare, până la măcinare. Aici vor putea fi savurate preparate realizate după metode clasice espresso sau alternative, precum Brew V60, Siphon, Aeropress şi Chemex. Iar cei care vor să se bucure de aroma cafelei acasă sau la birou pot lua preparatele to go sau pot alege cafeaua boabe ori măcinată, în ambalaje personalizate.
Manufaktura nu reprezintă doar un coffee shop, ci şi o destinație mixtă, unde se va servi micul dejun, prânzul sau cina, acompaniate de recitaluri de muzică live. Manufaktura va avea un meniu inspirat din gastronomia internațională, care va include de la delicii din patiseria franțuzească şi antreuri rafinate, până la paste, salate şi mâncăruri consistente.
Manufaktura este prezentă în România cu trei locații în București, cea de-a patra urmând să fie inaugurată în toamnă, la Timișoara.
Ansamblul Openville va reprezenta principala atracție de shopping şi loisir din regiune. Lucrările la componenta de retail au început în decembrie 2017 şi presupun o suprafaţă adiţională de 47.000 mp, reprezentând extensia Iulius Mall Timișoara şi amenajarea unor spații de retail suplimentare la parterul clădirilor de birouri şi în zona parcului din ansamblu. În total, suprafața de retail va ajunge la 118.000 mp închiriabili.
Prima etapă de dezvoltare a celui mai mare proiect de tip mixed-use din vestul ţării va fi finalizată în trimestrul patru al acestui an şi va include: 47.000 mp adiţionali de retail, 100.000 mp de birouri clasa A, un parc, un pasaj subteran destinat traficului auto şi peste 1.500 de noi locuri de parcare.
Până în prezent, în ansamblul Openville au fost finalizaţi 31.000 mp de spaţii de birouri (în clădirile UBC 1 şi UBC 2), iar alţi 19.000 mp se află în construcţie şi vor fi livraţi anul acesta (în clădirea UBC 3). În perioada următoare vor fi demarate lucrările de construcţie la cel de-al patrulea imobil cu funcţiune de birouri (50.000 mp, în UBC 0), precum şi la parcarea subterană şi pasajul auto subteran.
Proiectul mixt Openville este realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, reprezentând o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.
Ultimele comentarii