Timişul devenise, în urmă cu şapte ani, judeţ-pilot pentru crescătorii de melci, fiind înfiinţate numeroase ferme de profil, mai ales că se vehiculau profituri de peste 10.000 de euro pe an. Dacă în 2007 erau, în Timiş, peste 20 de ferme de melci, acum, reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Agricultură spun că nu mai există nici măcar una. Fără piaţă de desfacere, producătorii şi-au închis, unul după altul, fermele de melci. Cu toate acestea, mai mulţi ingineri agronomi susţin că afacerea are în continuare potenţial de profit. Dacă în Timiş, la apogeul afacerii se cumpărau melci cu un euro kilogramul, în Franţa, unde există cea mai mare fabrică de prelucrare, moluştele pot fi cumpărate cu patru euro kilogramul.

Finanţări europene, afaceri româneşti

 “Afacerea melcul” a pornit promiţător în Timiş, mai ales că s-au oferit finanţări SAPARD pentru înfiinţare de ferme de acest gen. Producătorii timişeni au fost stimulaţi să încerce o astfel de afacere şi de promisiunile unor firme italiene care le-au promis contracte ferme de achiziţie pentru melcii “made in Timiş”, ce urmau să ia calea restaurantelor de lux din Peninsulă.

Investiţia minimă într-o astfel de afacere era de 10.000 de euro, în care era inclus şi un teren de cel puţin 2.000 – 2.500 de metri pătraţi. Cu teren românesc şi bani europeni obţinuţi prin SAPARD, mulţi crescători de melci au demarat cu mari speranţe această afacere, însă au revenit rapid cu picioarele pe pământ după ce iernile din 2006 şi 2007 le-au distrus aproape toată producţia. Specia crescută în fermele din Timiş – Helix Pomatia – s-a dovedit a nu fi profitabilă, din cauză că era foarte vulnerabilă la temperaturi scăzute. O parte din producătorii timişeni s-au reorientat spre un alt soi – Helix Aspersa, o specie mediteraneană mult mai rezistentă la secetă şi temperaturi scăzute.  

Însă chiar dacă au reuşit să aclimatizeze aceşti melci, să stabilizeze producţia şi să reducă pierderile, producătorii timişeni au constatat în 2007 că nu mai au cui să o vândă. Ofseniţa, Călacea, Maşloc şi Orţişoara au fost doar câteva dintre localităţile în care investitorii care sperau să dea lovitura vieţii au renunţat rând pe rând la vise şi aşteptări.  

De câştigat din această afacere au avut doar nişte firme româno-italiene, care făceau studii de fezabilitate şi proiecte tehnice pentru primirea finanţărilor SAPARD şi realizau aprovizionarea cu melci.

Interesul foarte mare pe care afacerile cu melci l-au stârnit a dus şi la apariţia unei înfloritoare afaceri cu documentaţii despre creşterea melcilor. Majoritatea documentaţiilor vândute pe internet, pe sume mari, nu erau decât articole fără valoare, copiate de pe diverse site-uri.

Şi în Timiş au existat producători care au ignorat faptul că puteau găsi suficiente informaţii despre creşterea melcilor la Direcţia Agricolă, şi au plătit sume mari pentru “documentaţii preliminare” necesare obţinerii finanţării SAPARD, sau pentru materiale de instruire legate de creşterea melcilor. Societăţi care au vândut documentaţii, instrumente şi diverse amenajări pentru fermele de melci şi care dădeau asigurări că se vor ocupa şi de preluarea şi valorificarea producţiei au dispărut după ce şi-au făcut plinul. Încă de prin 2006, când mulţi producători agricoli timişeni au renunţat la culturile tradiţionale pentru fermele de melci, Direcţia Judeţeană Agricolă încerca să mai tempereze elanul fermierilor de melci, arătând că moluştele sunt foarte pretenţioase, iar crescătoriile de acest gen implică investiţii şi costuri care limitează câştigurile.

Cheltuielile legate de verificări periodice ale specialiştilor, de asistenţa medicilor veterinari, precum şi faptul că un melc ajunge la maturitate abia în trei ani au fost aspecte care au fost ignorate de o parte din crescătorii timişeni, care şi-au închis fermele de la care aşteptau profit rapid şi mare. În plus, pentru că în primul an nu poate exista profit, acesta venind abia când melcii produc ouăle, iar puii cresc, producătorii timişeni au constatat, după prima producţie, că nu au cui să vândă marfa.

Unul din ultimii crescători de melci: “Dacă am fi obţinut măcar de doi euro pe kilogram, avea rost”

Timişeanul Iosif Reiter, din Dragşina, a fost unul dintre ultimii crescători de melci din judeţ. A încercat să obţină certificate de produse bio şi să găsească cumpărători serioşi, interesaţi de cantităţi mari de melci. Până la urmă, a renunţat pentru că nu avea unde vinde producţia. Acesta spune că au existat tot felul de promisiuni care nu s-au mai concretizat, că mai vindea într-un singur loc, la Braşov, şi că nu a reuşit să găsească un cumpărător care să ofere un preţ corespunzător, ţinând cont că e vorba de produse bio, iar preţul obţinut, 1 – 1,5 euro pe kilogramul de melci, nu era sub nicio formă mulţumitor.

“În momentul de faţă nu ştiu dacă mai există vreo fermă în Timiş. Din câte ştiu, eu am fost ultimul. Am încercat diverse soluţii pentru desfacere, m-am afiliat şi la Asociaţia Crescătorilor de Melci din Bucureşti, şi tot degeaba. Dacă am fi obţinut un preţ măcar de doi euro pe kilogram, ţinând cont că erau produse bio, mai avea rost să continuu. Mulţi nu au ţinut cont de faptul că melcii sunt pretenţioşi, şi necesită multă îngrijire, că suprafaţa de creştere trebuie udată, şi aşa mai departe. Eu cred că existau şanse să se obţină în Timiş producţiile promise, de şase-şapte tone la hectar. Însă trebuia să existe un cumpărător pentru aceste cantităţi de melci”, ne-a declarat Iosif Reiter.

Inginerul agronom Viorel Solomie: “Potenţial de profit a existat şi există”

Specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Timiş susţin că din cauza iernilor grele şi a umidităţii au murit încă din primul an aproape toţi melcii crescuţi la fermele locale. Aceştia făceau 50 – 70 de ouă, dar la maturitate nu ajungeau decât cel mult 20. Cei rămaşi erau “decimaţi” de păsări, şobolani şi şoareci. Plasele de protecţie, menite să-i ţină la distanţă de aceşti prădători, erau foarte scumpe, şi majoritatea crescătorilor nu şi le-au putut permite.

Conform unor reprezentanţi ai Direcţiei Agricole, materialul biologic adus în Timiş a fost de slabă calitate, iar producătorii intrau în concurenţă cu culegătorii independenţi de melci, din natură, care nu aveau niciun cost de producţie.

“Ultimele ferme de acest gen rămăseseră la Petrovaselo şi Dragşina, dar nu cred că mai funcţionează. Frenezia a început acum opt ani, când se venise din fosta Iugoslavie cu acest concept. Din punctul meu de vedere, potenţial de profit a existat şi există. În prezent, cea mai mare fabrică de procesare din Franţa, cu o capacitate de 480.000 de tone, cumpără melci cu peste patru euro kilogramul. În Timiş se vindeau cu puţin peste un euro. A existat o firmă din Braşov care prelua aceşti melci şi îi ducea în Franţa, şi o perioadă crescătorii din Timiş au predat producţia acestei firme din Braşov, după care s-a stopat totul”, spune inginerul agronom Viorel Solomie (foto), de la Direcţia Agricolă Judeţeană.

În opinia sa, o bună parte din crescătorii timişeni nu au ştiut cum să gestioneze problemele cu care s-au confruntat: “Mulţi au neglijat faptul că acele spaţii de creştere trebuiau udate constant, pentru a creşte iarba pe care s-o mănânce melcii. Nu au avut sisteme de irigare şi nu au putut decât să constate că le mor melcii pe capete. Apoi, mulţi au avut pierderi foarte mari din cauza îngheţului. Melcii se bagă în pământ iarna, la 15 centimetri, însă îngheţul a fost prea puternic şi prelungit, şi femelele de melc nu au mai putut ieşi pentru a depune ouă. În plus, ouăle depuse au fost mâncate de păsări şi rozătoare. Au fost nişte factori care, cumulaţi, au făcut ca această afacere cu potenţial de câştig să nu funcţioneze în Timiş”, declară Viorel Solomie.

Ferme de melci închise de autostrăzi

Una dintre ultimele ferme de melci din Timiş, de la Petrovaselo, a fost afectată de… autostrada Timişoara – Lugoj. În 2009 proprietarii fermei respective au precizat că au pierdut peste patru milioane de euro din cauza autostrăzii şi au dat în judecată Ministerul Transporturilor.

Autostrada trecea prin 5.000 de metri pătraţi de pe terenul respectiv, “tăind” un colţ al fermei, iar Statul oferea în zona respectivă aproape patru euro pe metru pătrat de teren expropriat – preţ considerat insuficient, raportat la pierderile produse fermei de melci.

Autostrada a “tăiat” practic în două terenul deţinut de întreprinzători în zonă şi a lăsat nişte suprafeţe foarte înguste, imposibil de exploatat din punct de vedere agricol şi  cu “interdicţie de construcţie”, pentru că legea interzice construcţia lângă autostradă.  Potrivit Direcţiei Judeţene Agricole, în Timiş au fost cinci ferme de melci care au fost închise după ce melcii au murit, din cauză că în apropiere erau autostrăzi şi drumuri naţionale.