Andrei Pleşu a susţinut în 20 octombrie, la Timișoara, alternând tonul grav cu umorul tonic, conferința cu tema „O introducere la problema morții”. În încercarea de a deschide un spectru de reflecţie şi de dialog pe o temă care nu place majorităţii dintre noi.

Humanitas a anunţat lansarea, luna viitoare, în cadrul Târgului Gaudeamus, a Dialogurilor de duminică. O introducere în categoriile vieții. Un volum care va reuni cele 17 dialoguri pe care Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu le-au avut, pe TVR, în emisiunea 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu. În afara celor 17 dialoguri va mai fi inclus încă unul, care are ca temă problema morții ca orizont al vieții noastre. „Am spus că riscam să ne rupem dinţii cu o temă ca asta, dar Gabriel Liiceanu a insistat, cu o tenacitate pe care numai el o poate dezvolta”, spune, acum, Andrei Pleşu. Aşa că primul pas a fost făcut, dialogul pe această temă fiind purtat de cei doi la începutul lunii octombrie, la Librăria Humanitas Cișmigiu.

Marţi, Andrei Pleşu a susţinut în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timișoara, conferința intitulată O introducere la problema morții, pentru a deschide un spectru de reflecţie şi de dialog pe o temă care nu place majorităţii dintre noi. O conferinţă moderată de scriitorul și profesorul universitar Mircea Mihăieș.

Evenimentul a făcut din Aula Magna un spaţiu neîncăpător, în sală fiind, pe scaune, în picioare şi aşezaţi chiar şi pe marginea scenei, în jur de o mie de persoane – de la studenţi, la universitari, scriitorii, reprezentanţi ai Bisericii.

„Mă tem să nu fi venit într-un număr atât de mare ca la plecare să credeţi că o să scăpaţi de problema asta, a morţii”, şi-a început Andrei Pleşu prelegerea, într-o notă de umor contagios.

De ce, însă, a ales să vorbească pe această temă? Întâi, pentru că ne priveşte pe toţi. Apoi, îşi argumentează Andrei Pleşu opţiunea pentru acest subiect, pentru că „ne-a răscolit amândurora tot inventarul de întrebări pe care acest subiect îl implică. Gabriel Liiceanu mi-a adus aminte că, în urmă cu vreo 40 de ani, m-a întrebat: «Cum te raportezi la moarte?» Acum 40 de ani, moartea, pentru mine, era undeva la Polul Nord. Acum, e după colţ, la Otopeni. Prin urmare, am o viziune ceva mai concentrată asupra subiectului.”

Totuşi, e o idee cu care lumea nu se obişnuieşte, chiar refuză să o facă. Odată, relatează Andrei Pleşu, Constantin Noica spunea: „Se moare de milioane de ani, şi lumea nu s-a învătaţ cu moartea.” „Mi-am dat seama mai târziu că civilizaţia accentuează angoasa morţii. Am găsit o statistică făcută prin anii ’50, care spunea că, în Africa, în jur de 11% dintre bătrâni se temeau de moarte. În regiunea pariziană, 40%. Deci, civilizaţia ascute panica, pentru că nu mai e cuplată la nicio teorie consolatoare”, adaugă Andrei Pleşu.

Şi aminteşte că există cineva în istoria umanităţii care moare, prin excelenţă, nesenin: Iisus. „Răstignirea era cea mai nedemnă formă de execuţie şi cea mai dureroasă. Iisus, care este însuşi Dumnezeu întrupat, spune la un moment dat: «Sufletul meu e cuprins de o întristare de moarte». Îi e teamă de moarte, transpiră sânge, în grădina Ghetsimani. Pe cruce e disperat: «De ce m-ai părăsit, Tată Ceresc?» Ce înţeleg eu din acest episod este că moartea lui Iisus îşi găseşte sensul, că ne dă şi nouă voie să fim disperaţi, să ne speriem, să suferim, să ne pierdem chiar încrederea, dar să depăşim toate astea într-un orizont de speranţă. Prin felul în care moare, Iisus se face un model pentru o continuare”, crede Andrei Pleşu.

Dacă este să definească ce simte el faţă de problema aceasta, în momentul de faţă, afirmă că întrebarea despre moarte e una cu privire la sens. „Dacă viaţa noastră are un sens, dacă tot ce trăim are un sens, dacă individualitatea noastră are un sens, atunci trebuie să existe un sens şi dincolo de hotarul morţii. Mi-e greu să-mi imaginez că ceva plin de sens sfârşeşte în neant. Dar nu am argumente, nu am probe. Ceea ce am este doar o imensă curiozitate şi mă rog la Dumnezeu ca, până în clipa morţii, să-mi păstreze această curiozitate: ce se întâmplă?, cum arată?, ce e de aşteptat?, ce e de temut? Această curiozitate mă face să fiu concentrat fără panică asupra morţii”, mărturiseşte Andrei Pleşu. Adăugând: „Eu cred că voi muri cu ochii la sens, încercând să înţeleg ce este moartea”.

Admite, însă, că are ezitări care îl cuprind în unele situaţii. Prima e faţă de cei care se prefac că ştiu. „Mă enervează cei care se comportă ca şi cum ştiu. La fel, cei care ştiu că, odată ce mori, eşti în plin neant. E cazul vorbei lui Epicur: «Dacă tu eşti, moartea nu e. Dacă moartea e, tu nu eşti.» De unde ştie Epicur că după moarte eşti în neant? Are vreo probă, are vreo experienţă? Nu ştim acest lucru”, spune Andrei Pleşu. Menţionând că preferă să spună „nu ştiu“, dar să lase deschis în acest „nu ştiu“ un orizont de răspuns, de lămurire, de curiozitate: „Cinstit vorbind, ştiu că nu ştiu. Am faţă de moarte un orizont de deschidere, de speranţă, care mă face disponibil.”

A doua ezitare e dată de faptul că prea uşor dăm conotaţii sinistre morţii, asimilând-o cu mirosurile neplăcute, cadavrele, chinurile terminale. „Nu întotdeauna s-a gândit în termenii ăştia despre moarte”, afirmă Andrei Pleşu. Spunând că a găsi În Enciclopedia Luminilor un articol despre moarte, care i se pare remarcabil. „Spune acolo că datorăm unei categorii de oameni ai Bisericii imaginea terifiantă a morţii, cum că se moare în spasme, în chinuri. Cei care au asistat la mort, unii medici, dar şi unii preoţi de ţară pot să spună că, în majoritatea cazurilor, morţile sunt calme. Sigur că sunt situaţii în care moartea e dramatică, convulsivă, dar este o mitologie că moartea e întotdeauna cuplată la sinistrul. Statistic vorbind, moartea e mult mai caldă. Majoritatea morţilor sunt nişte treceri relativ blânde”, adaugă Andrei Pleşu. Opinând că trebuie să ieşim din această capcană a spaimei de tip film de groază.

Mai e un aspect legat de finitudinea pământeană, adaugă Andrei  Pleşu, cu care nu e de acord. Şi anume, faptul că ar trebui să fim bântuiţi minut de minut de tema sfârşitului. Şi menţionează că i-a atras atenţia un fragment din Sigmund Freud, un fragment dintr-un eseu despre război: „În acest text, spune aşa: «Întrucât avem o condamnare la moarte, întrucât orice om, dacă nu e ţăcănit, ştie că aşa se termină lucrurile, e de necrezut că funcţionăm. E de necrezut că noi trăim normal. O conştiinţă lucidă ar trebui, clipă de clipă, să anestezieze în noi orice bucurie, orice plăcere de viaţă». De vreme ce nu se întâmplă acest lucru, înseamnă că subconştientul nostru ştie ceva despre moarte, ceva pe care noi nu-l ştim, şi anume, că nu e aşa terifiantă. Freud ne «şopteşte», deci, că moartea nu e ce credem şi nici pe departe de natură să ne inhibe plăcerea de a trăi. Consolator…”

Şi, parcă într-o încercare de a ne obişnui cu ideea finitudinii, Andrei Pleşu mai aminteşte un aspect: „Dacă mă gândesc bine, noi trăim toată viaţa printre morţi. Nu numai printre morţii familiei noastre, dar trăim cu biblioteci, cu muzee, cu ambianţa aia făcută de oameni din vechime.  Trăim într-un cimitir. Deci, există acest chip al morţii care face parte din mişcarea noastră publică, din respiraţia vieţii noastre.”

Totuşi, moartea poate fi un subiect care se tratează şi cu umor: „Aţi sesizat că, în general, nu ne place să rostim cuvântul «moarte». Aşa că unii recurg la tot fel de alte expresii. «A dat colţul» are o colocvialitate. «A da ortul popii» e tradiţional şi implică o mică tranzacţie vamală, cu eventuale acomodări convenabile. «A trecut la cele veşnice». Sau, când moare câte un cântăreţ, am văzut că se spune «Acum cântă cu îngerii». Deci, tot felul de drăgălăşenii…” Iar unele expresii, folosite la alte popoare, stârnesc chiar amuzament, Andrei Pleşu amintind aici:.„a lovi găleata”, „a închide umbrela”, „a-ţi pune costum de lemn“, „a scăpa de impozite“, „a pune ochii pe zero“ sau „a vedea ridichile dinspre rădăcină“ sau a sări în ladă”.

Într-o notă de umor s-a încheiat şi conferinţa pe care Andrei Pleşu a susţinut-o la Timişoara: „Ne oprim aici, fără concluzii. Nu aşteptaţi, sper, să vă dau lămurirea finală. Mă supun, oarecum întristat, întrebărilor dumneavoastră”.

Conferinţa a fost urmată de un dialog cu publicul, de peste o oră, şi de o sesiune de autografe.