Astăzi te invităm să îi descoperi pe unii dintre cei mai activi utilizatori Uber din oraș: șapte timișoreni, tot atâtea povești și multe motive pentru care aleg Uber pentru a se deplasa în siguranță prin oraș.
Aplicația Uber, serviciul care îți permite să apeși pe un buton și să comanzi o mașină, a ajuns la Timișoara în luna noiembrie 2016. În doar câteva luni, Uber a devenit un serviciu foarte apreciat de timișoreni, iar peste 12.000 de localnici au descărcat aplicația.
Pasagerii Uber sunt oameni foarte diferiți: tineri, părinți, bunici, studenți, antreprenori, artiști, profesioniști, sportivi. Toți sunt însă în mișcare și au în comun dorința de a ajunge confortabil, convenabil și în siguranță la destinație.
Astăzi te invităm să îi descoperi pe unii dintre cei mai activi utilizatori Uber din oraș: șapte timișoreni, tot atâtea povești și multe motive pentru care aleg Uber pentru a se deplasa în siguranță prin oraș.
Andreea G. (22 ani, studentă)
Andreea are 22 de ani, este studentă, iar anul acesta a utilizat Uber pentru prima dată, atât în Timișoara, cât și în alte orașe. A fost plăcut impresionată de calitatea serviciului, așa că a continuat să folosească Uber oricând are nevoie să se deplaseze prin oraș. „Prefer Uber datorită calității și faptului că am încredere în șoferii parteneri. Am avut de multe ori conversații interesante cu șoferii parteneri, traseul este întotdeauna optim, iar prețul este convenabil. Am folosit Uber în Timișoara, dar și în București și în alte orașe, și îl recomand cu drag tuturor prietenilor mei, deoarece e foarte practic și ușor de utilizat”, ne-a povestit Andreea.
Andrei (19 ani, student)
Andrei este student în anul I la Contabilitate și Informatică de Gestiune. A îmbrățișat serviciul Uber imediat ce a fost lansat în Timișoara, în primul rând pentru că este simplu. „Îmi place simplitatea Uber, îmi place faptul că nu ai nevoie de numerar atunci când călătorești – eu am rareori mai mult de 10 lei în portofel”, spune Andrei.
Dumitru (21 ani, freelancer)
Dumitru este freelancer și plănuiește să devină nomad digital. Vrea să rămână freelancer o perioadă mai lungă de timp, pentru că are posibilitatea de a lucra la proiecte digitale de oriunde s-ar afla, are un venit atractiv și poate îmbina astfel utilul (proiectele) cu plăcutul (călătoriile). S-a bucurat când a auzit că Uber vine la Timișoara și a început să folosească serviciul încă din primele zile. „Merg cu Uber pentru că îmi oferă un serviciu de calitate și confort sporit la un preț accesibil, dar și pentru că îmi face plăcere să stau la povești cu șoferii parteneri Uber în timpul curselor. Susțin Uber pentru că poate contribui la reducerea numărului de mașini din oraș prin simplul faptul că acceeași mașină poate fi folosită de sute de utilizatori datorită Uber”, explică Dumitru.
Laurențiu (19 ani, student)
Pasionat de informatică, programare și design grafic, Laurențiu este student la Universitatea Politehnica din Timișoara. În timpul liber călătorește sau redescoperă orașul și micile sale secrete pe care le descoperă pe fiecare stradă și cu fiecare persoană. Laurențiu este un iubitor de muzică și are o colecție extinsă de discografii din genuri muzicale variate. „Călătoresc cu Uber pentru că este un mod nou de a te deplasa prin oraș, care rezolvă multe dintre problemele cotidiene ale transportului urban. Șoferii parteneri Uber sunt întotdeauna prietenoși, mașinile lor sunt curate și îngrijite, prețul este convenabil, iar modalitatea de plată este facilă”, explică Laurențiu.
Paul (22 ani, programator)
Paul lucrează ca programator iOS și este student la Universitatea Politehnica din Timișoara, facultatea de Automatică și Calculatoare. A început să folosească Uber pentru a se deplasa prin oraș încă din primele zile după ce serviciul a fost lansat în Timișoara. „Am ales să călătoresc cu Uber pentru că îmi oferă informații vizuale despre locația șoferului și timpul în care acesta ajunge la mine, iar aplicația este foarte bine realizată din punct de vedere tehnic și e ușor de folosit. Un alt aspect care m-a determinat să folosesc Uber este elementul surprizei: nu știi cu ce mașină vei călători :)”, ne-a spus Paul.
Raluca (31 ani, avocat)
Pentru Raluca, unele vise chiar devin realitate. De la 8 la 18 este avocat, cu ambiții mari, o profesie pe care și-a dorit-o de când se știe. În timpul liber îi place să călătorească, iar Uber îi este un prieten de nădejde în orașele pe care le vizitează. „Călătoresc cu Uber din mai multe considerații. Cel mai important este faptul că sistemul Uber este simplu, practic și elegant. Și extrem de user-friendly. Afli în timp real unde se află șoferul Uber și în cât timp ajunge la tine. Poți să afli o estimare a tarifului cursei încă de la începutul călătoriei. Nu scoți portofelul deloc din buzunar și nu întâmpini probleme că nu ai suma fixă solicitată sau că șoferul nu are să îți dea rest. Poți comanda și plăti curse pentru familie, prieteni și oameni dragi, de la distanță. Șoferii parteneri sunt prietenoși, iar mașinile sunt de calitate superioară. Ai posibilitatea de a contacta direct șoferul înainte de a ajunge la tine sau chiar ulterior, dacă ți-ai uitat ceva la el în mașină. În plus, nu pot omite și avantajul că poți da calificative șoferilor, iar astfel se poate îmbunătăți calitatea serviciilor”, povestește Raluca.
Roxana (28 ani, specialist resurse umane)
Născută și crescută în Timișoara, Roxana lucrează ca specialist resurse umane într-o companie de IT. Fire sociabilă, își petrece serile de weekend (și nu numai) la un pahar de vorbă cu prietenii, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care folosește Uber. A descoperit serviciul înainte de a fi lansat în București și îl aștepta cu entuziasm și în Timișoara. „Eu și prietenul meu împărțim o mașină personală, iar programele noastre nu coincid tot timpul. Flosesc Uber din prima zi în care a fost lansat în Timișoara și nu am avut până acum nici o problemă. Mă bucur că suntem prima generație care se poate bucura de avantajele pe care tehnologia le aduce unor servicii consacrate, iar eu folosesc Uber pentru că apăs un buton și o mașină vine la mine în câteva minute!”, explică Roxana.
Iar următoarea poveste poate fi a ta: dacă nu ai încercat serviciul până acum, fă-ți cont pe Uber.com/App, introdu codul promoțional TopTimisoara și prima ta cursă este gratuită, în limita a 30 de lei.
Iar dacă vrei să câștigi venituri suplimentare împărțind mașina ta personală cu alți utilizatori, tot ce trebuie să faci este să te înscrii ca șofer partener Uber în Timișoara.
Misiunea Uber este să facă transportul în mediul urban la fel de accesibil ca apa curentă – peste tot, pentru toata lumea. Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă – cum poți comanda o cursă la atingerea unui buton. Opt ani și câteva miliarde de curse mai târziu, Uber își propune să rezolve o provocare și mai mare: reducerea poluării și a aglomerației urbane, aducând mai mulți oameni în mai puține mașini. Din februarie 2015, Uber este şi în România, în Bucureşti și, din 2016 și la Cluj, Brașov și Timișoara.
Ultimele comentarii