În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 513 noi cazuri de covid, în acest interval de timp fiind făcute 3.732 de teste, anunţă Prefectura Timiş. Dintre cei nou confirmaţi pozitiv 86 au sub 18 ani. S-a înregistrat un număr record de decese: 18.
Cele 513 persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore (dintre care 9 sunt cadre medicale) sunt, peste jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 272 de noi cazuri, Giroc – 35, Ghiroda – 19, Moşniţa Nouă – 15, Jimbolia, Săcălaz – câte 14, Dumbrăviţa – 13, Lugoj, Făget – câte 7, Sânadrei şi Sânmihaiu Român – câte 6, Sacoşu Turcesc – 5, Becicherecu Mic, Ghiroda, Liebling, Deta, Gătaia, Sânnicolau Mare – câte 4, Biled, Fibiş, Lovrin, Buziaş, Ciacova, Peciu Nou, Pişchia şi Şag – câte 3, Balinţ, Banloc, Bethausen, Bucovăţ, Cărpiniş, Chevereşu Mare, Coşteiu, Ghilad, Jamu Mare, Jebel, Mănăştiur, Pădureni, Remetea Mare, Teremia Mare, Tormac şi Variaş – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Beba Veche, Boldur, Darova, Dudeştii Noi, Dudeştii Vechi, Fârdea, Foeni, Găvojdia, Lenauheim, Margina, Nădrag, Orţişoara, Periam, Racoviţa, Şandra, Sânpetru Mare, Topolovăţu Mare, Victor Vlad Delamarina şi Voiteg.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 525, la Terapie Intensivă fiind internaţi 60 de pacienţi. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 18 decese asociate covid-19 – cea mai mare cifră de la debutul pandemiei –, de la declanşarea acesteia numărul total al victimelor fiind de 1.500.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 10,61.
Ultimele comentarii