150 de ani de la înfiinţarea Muzeului Național al Banatului

Foto: Consiliul Judeţean Timiş

150 de obiecte de patrimoniu, de o valoare inestimabilă, multe dintre ele prezentate publicului pentru prima dată, vor face parte dintr-o expoziţie aniversară organizată pentru a marca 150 de ani de la înfiinţarea Muzeului Național al Banatului.

 

Vernisajul expoziției 150 de ani de la întemeierea Muzeului Național al Banatului, va avea loc vineri, 15 iulie, de la ora 19, în mansarda B1 a Bastionului Theresia.

Expoziția este una cronologică și va conține peste 150 de obiecte de patrimoniu, de o valoare inestimabilă, multe dintre ele putând fi văzute de public pentru prima dată. Evenimentul ilustrează activitatea tuturor secțiilor Muzeului Național al Banatului, de la înființarea instituției, în anul 1872, până în prezent, cuprinzând patru mari secțiuni cronologice: I. De la înființare până la sfârșitul Primului Război Mondial (187-1918); II. Perioada interbelică și anii celui de-Al Doilea Război Mondial (191-1946); III. Muzeul în anii regimului comunist (1947-1989) şi IV. Activitatea muzeală în cele trei decenii de democrație (1990- în prezent)

Printre exponatele reprezentative pentru istoria instituției care vor fi prezentate publicului se numără Procesul-verbal al Ședinței de constituire a Societății de Istorie și Arheologie, din anul 1872), Registrul I inventar al Societății de Istorie și Arheologie, Matrița sigiliului Societății Muzeale de Istorie și Arheologie, realizată în anul 1885, Statute ale Societății de Istorie și Arheologie din Timișoara din anul 1923, Contractul încheiat între Primăria orașului Timișoara și Societatea de Istorie și Arheologie din Timișoara privind cedarea în proprietatea orașului.

Alături de aceste bunuri culturale vor fi expuse și componente din vechiul mobilier de expunere al muzeului, dar şi exponate reprezentative din colecțiile secțiilor Muzeului: armura de cavaler de secol XV, pistoalele atribuite ultimului pașă de Timișoara, Copacul breslelor, emblema hanului „La Trompetistul”, un velociped antebelic, Drapelul voluntarilor români de la Darnița, Proclamația de la Timișoara (de la Secția Istorie), Colecția Pongrácz, Colecția Egipt și Cipru, Colecția Nagy, artefacte provenite de la șantierele arheologice: Tibiscum, Remetea Mare, Parța, Freidorf Timișoara – Cetate, Chișoda (de la Secția Arheologie), un serviciu de toaletă pentru călătorie, un basorelief reprezentând vizita regelui Ferenc József la Timișoara în anul 1871, Bustul lui Ioachim Miloia realizat de Ferdinand Gallas, în 1931 (de la Compartimentul de Arte Vizuale), Biblia lui Luther, un coligat format din Biblie și Propheten alle Deudsch, carte veche străină tipărită în 1572, un volum care conține 871 de file și aparține Muzeului Național al Banatului. Un liturgher din anul 1747, tipărit la Ramnic, şi Liturghierul lui Macaris, din 1508, care anunţă începutul tiparului în Țările Românești (Laboratorul Zonal de Restaurare).

Vizitatorii vor avea la dispoziție panouri cu ecrane tactile pe care vor putea vedea șantierele de cercetare arheologică sau reconstituri.

Expoziţia, organizată în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş, va putea fi vizitată până în 31 august, în mansarda B1 a Bastionului Theresia.

Print Friendly, PDF & Email