Pentru a marca 140 de ani de când străzile Timișoarei sunt iluminate electric, în această seară va fi organizată expoziția de fotografie cu tema „Orașul în lumină”.
La invitația Organizației de Management al Destinației și a partenerului PPC de a se înscrie în concurs au răspuns peste 150 de fotografi, cu câte trei propuneri.
Juriul care a ales cele mai bune trei lucrări e format din Mădălin Mărienuț, lector la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara, fotografii profesioniști Cristian Tzecu și Ervin Boer, creatorul de conținut online Silviu Barbul și un reprezentant al PPC.
Câștigătoarele celor trei premii în valoare totală de 700 de euro sunt Anca Cernoschi – locul I, Rodica Turcan – locul II și Daniela Stăncioiu – locul III.
Lucrările lor și încă 17 fotografii care surprind diferite locuri și ipostaze ale vieții în Timișoara vor putea fi văzute timp de o săptămână în spațiul fostei florării din Piața Victoriei de la parterul Palatului Löffler. Vernisajul are loc marţi, 12 noeimbrie, de la ora 18, fiind urmat de un recital susţinut de formația artistului Horea Crișovan.
Ultimele comentarii