Ce poate vedea un turist în Timişoara, dincolo de obiectivele turistice din centrul oraşului? Este o întrebare pe care mi-o adresez ori de câte ori străbat străzile urbei. Dacă din întâmplare sau pură curiozitate un oaspete vine dinspre gară spre centru ori ia la picior străzi adiacente Pieţei Victoria, va avea o mare dezamăgire. Dă la tot pasul peste buticuri kitsch-oase, colorate, din care iese un miros de plastic ars. Un exemplu este bulevardul 16 Decembrie 1989, loc unde poveştile clădirilor de sute de ani nu se mai fac auzite, fiind eclipsate de melodia „vrei să te îmbraci ieftin şi bine”.
Timişoara „cu baloane” versus Timişoara „bună şi ieftină”
Mă întreb care ar fi zonele spre care aş îndruma un cetăţean străin să ia la pas cetatea Timişoarei şi care să-l convingă că vizitează un oraş ticsit de istorie şi locuri încântătoare. Până acum, nu am identificat un spaţiu mai primitor pentru o astfel de vizită decât Piaţa Unirii şi centrul oraşului.
Şi mai marii Timişoarei s-au gândit tot la cele două locuri atunci când au ţesut, recent, din diverse cadre, imaginea oraşului, într-un filmuleţ de câteva minute. Doar că, în respectivul clip de promovare, urbea de pe Bega nu pare a fi nimic altceva decât o locaţie perfectă pentru mersul pe bicicletă. E adevărat, prin ochii tinerei care pedalează, posibilii turiştii văd maiestuozitatea Catedralei Mitropolitane. Sau spiritul boem al Pieţei Unirii. Sau modul în care sunt însufleţite clădirile din sticlă ce alcătuiesc centrul de afaceri, prin zborul câtorva baloane colorate.
Însă oraşul nu înseamnă doar atât. Turiştii care trec pragul capitalei Banatului ajung, din întâmplare sau din pură curiozitate, să mai vadă şi altceva.
Un exemplu de zonă în care un oaspete al oraşului nu prea s-ar simţi în largul lui este bulevardul 16 Decembrie 1989, începând din Piaţa Maria şi până aproape de Piaţa Iosefin. Cu toate că zona e împânzită de clădiri cu o istorie de sute de ani ale căror poveşti nu se mai fac demult auzite şi care s-au transformat în stane de piatră atunci când zidurile au fost lăsate de izbelişte, aşa încât nici componentele în basorelief de pe faţadele acestora nu au mai rezistat şi s-au făcut şi ele una cu pământul.
Istoria, eclipsată de second-hand-uri, pariuri sportive şi buticuri cu haine kitsch-oase
Dar ceea ce irită cel mai mult privirea unui trecător e alăturarea dintre aceste monumente arhitecturale şi magazinele de pantofi sau îmbrăcăminte de bazar ori second-hand, şaormeriile sau semigeriile, cu panouri roşii, galbene sau roz, de prost gust, adăpostite la parterul clădirilor istorice, multe dintre ele fiind buticuri ieftine, cu produse de o calitate îndoielnică. În cazul celor cu specific textil, nu ai cum să nu dai nas în nas cu nişte dom-nişoare care îţi zâmbesc de pe peretele unui magazin, îmbrăcate sumar, al căror rol este de a te atrage să cumperi ceva din buticul respectiv. Dar lucrul poate cel mai inestetic în cazul acestor magazine sunt afişele banale cu textele de genul „rochii la 15 lei” sau „papuci la 7 lei”.
Şi ca să ofer şi o impresie din interior, vă mărturisesc că din prima eşti întâmpinat de un miros sintetic, de plastic, semn că m-aş putea afla binemersi lângă un morman de sticle de plastic incendiate. Şi dacă am adus în discuţie papilele olfactive, ca o ironie, la intrarea în magazin, pe ghişeul vânzătoarei zac zeci de odorizante pulverizatoare pentru cameră. Chiar şi câţiva ursuleţi de pluş. Mai mult, patronii buticurilor au adaptat chiar şi o coloană sonoră pentru magazinele lor, dintr-o dată răsunându-ţi în urechi întrebarea „Vrei să te îmbraci ieftin şi bine?”. Numele buticurilor sunt chiar… savuroase, în condiţiile în care în cele mai multe cazuri se adaugă cuvântul „style”.
Şi mergând mai departe dai nas în nas cu tot felul de buticuri spaţioase, dar care denotă prost-gust prin faptul că vitrina e ticsită de buchete de flori, dar nu vă gândiţi că este vorba despre plante proaspăt culese din grădină, ci realizate din plastic. Mă întreb, dincolo de gusturi, cine îşi doreşte să pună într-o vază o floare deja lipsită de orice urmă de naturaleţe? Dar asta e altă poveste…
Buticurile cu produse textile second-hand, ba chiar şi cu electrocasnice, loterie şi cu pariuri sportive întregesc peisajul unuia dintre bulevardele cele mai tranzitate din oraş, chiar cu o încărcătură istorică semnificativă. Dar asta denotă pur şi simplu nivelul de trai la care s-a ajuns în Timişoara, astfel încât nu te mai jenezi să cumperi o pereche de papuci din cauciuc, în condiţiile în care nu sunt mai scumpi de şapte lei, sau brăţări cu sclipici şi pietre strălucitoare sau tricouri din materiale sintetice care se deformează după prima purtate.
Centrul urbei, împânzit de acelaşi tip de magazine, dar cu preţuri „asortate”
Dar de îndată ce potenţialul turist s-a convins cum arată una dintre zonele oraşului cu cele mai multe clădiri istorice, se poate întoarce în Centru, aproape de Piaţa Operei. Însă nici aici nu scapă de buticurile cu haine second-hand, semigeriile sau magazinele cu diverse haine. Dar, spre deosebire de b-dul 16 Decembrie 1989, în buricul târgului acestea par să fie mai „stilate”. De exemplu, în cazul unui second-hand celebru care s-a extins în mai toate zonele oraşului, de la intrarea în magazin te întâmpină o vitrină din sticlă, cu produse aranjate cochet, lucru care poate imita magazinele marilor branduri de îmbrăcăminte. Pe de altă parte, aici şi preţurile sunt mari.
Dacă pe bulevardul amintit găseai rochii la 30 de lei, în cazul cărora eşti prima persoană care le îmbracă, aici o rochie purtată costă şi dublu.
Iar povestea kitsch se apropie de inima cetăţii, de Piaţa Unirii. Pe multe dintre străduţele care duc spre piaţă acelaşi tip de magazine, cam cu aceaşi alternanţă: două magazine cu marfă de bazar oriental, o simigerie/gogoşerie/şaormerie, un magazin second-hand…
Ultimele comentarii