“Secolul meu. Confesiunile unui intelectual european. Convorbiri cu Czesław Miłosz”, Vladimir Tismăneanu  (Ed. Humanitas)

„Carte a sfâşierilor tragice şi a iluziilor pierdute, a prieteniilor fierbinţi şi a despărţirilor definitive, a utopiilor năucitoare şi a credinţelor sfărâmate, Secolul meu face parte din acel inestimabil tezaur al adevărului despre un secol devastat de năluci ideologice cu efecte catastrofale. O aşez alături de mărturisirile unor Panait Istrati, Arthur Koestler, Aleksandr Soljeniţîn, Varlam Şalamov, Margarete Buber-Neumann, Whittaker Chambers şi Ignazio Silone. Comunismul a urmărit distrugerea omului interior, spune Wat. În cazul său, eşecul acestui proiect a fost total. Omul interior a învins”, spune Vladimir Tismăneanu.

„Un poet polonez îşi povestea viaţa altui poet polonez, mai tânăr cu o generaţie… Aveam sentimentul că se naşte o înregistrare cu dublă semnificaţie: oferea informaţii despre comportamentul intelectualilor din secolul XX, paralizaţi şi pietrificaţi de imaginea comunismului, care era pentru ei ca un cap al Meduzei; şi era un adaos indispensabil de acum înainte pentru orice manual de literatură polonă consacrat secolului nostru… Este o imagine panoramică dinamică, cu o acţiune ce se desfăşoară pe diferite latitudini geografice, de la Paris… până la poalele Pamirului”, spune, la rândul său, Czesław Milosz.

“Monologurile neimplinirii”, George Banu (Ed. Polirom)

În Monologurile neimplinirii, mărturia subiectivă se întâlneşte cu reflecţiile despre teatru. După o privire retrospectivă deloc comodă, George Banu îşi reconstituie parcursul profesional cu toate tentaţiile şi eşecurile lui, asumându-şi „neîmplinirile” ca actor, scriitor şi profesor. Fără frustrări şi resentimente, autorul reface drumul spre acceptarea de sine şi ajunge la o paradoxală formă de realizare prin „reciclarea” eşecurilor şi dialogul dintre toate aceste domenii şi experienţe profesionale. Confirmându-i încă o dată vocaţia de eseist, acest volum cu caracter autobiografic relevă că teatrul e „un dublu al vieţii”, locul unde neîmplinirile solitare se transformă într-o împlinire comună.

„Teatrul produce o neîntreruptă sfâşiere, cel puţin pentru mine, fiindcă mă regăsesc în spusele lui Hamlet, cel ce ba îl slăveşte văzând în el «oglinda concentrată a lumii», ba îl batjocoreşte reducându-l la «o împuşcătură cu gloanţe oarbe». Între încrederea nestrămutată în puterile teatrului şi excesul de neîncredere produs de «trucurile» lui, ce să alegi? Care e soluţia? Îţi trebuie o viaţă întreagă ca să-ţi determini o conduită proprie faţă de această artă plămădită din carne şi din cuvinte: admirabilă, dar insolubilă contradicţie! Iubire şi neiubire… Tema de reflecţie ce m-a însoţit o viaţă, plasată sub semnul decepţiei originare, aceea de a nu putea deveni actor. Şi, mai târziu, li se vor adăuga neputinţa de a deveni scriitor şi împotrivirea de a sfârşi ca profesor… Un eşec, ce poate el produce? O neîmplinire unde poate conduce? O frustrare sau o depăşire? O dezamăgire sau o convertire? Experienţa înfrângerii, uneori, se poate converti într-o… împlinire «parţială»”, spune George Banu.

“Grace de Monaco”, Jean Des Cars (Grup Editorial Corint)

„Sunt fiinţe care nu se sting niciodată”, spunea Grace. Cuvinte care i s-ar potrivi ei înseşi: căldura pe care o emana Grace de Monaco nu va dispărea niciodată, pentru că amintirea ei a rămas gravată în sufletele noastre.

Un star autentic, o vedetă răsplătită cu un Oscar, trei Golden Globe şi mai multe premii ale criticilor de film, actriţă-fetiş a lui Alfred Hitchcock, care a ştiut să-i pună în valoare distincţia, superioritatea şi frumuseţea, Grace Kelly l-a întâlnit pe Prinţul Rainier la Festivalul de la Cannes, în 1955. Mai întâi în secret, apoi în văzul lumii întregi, idila lor a devenit o adevărată poveste de dragoste, iar nunta celor doi, numită „nunta secolului XX”, a unit într-un mod spectaculos glamourul hollywoodian cu sobrietatea monarhică a Vechiului Continent.

Jean des Cars, cunoscut scriitor şi jurnalist, şi-a pus semnătura pe biografia, entuziastă şi plină de forţă, a unei mari doamne, pe care scriitorul Anthony Burgess o compara cu o zeiţă şi despre care Cary Grant repeta la nesfârşit: „Ne lipseşte.”

Filmul Grace de Monaco, a cărui lansare în cinematografele din România va avea loc în data de 13 iunie anul acesta, spune povestea din spatele imaginii perfecte a superbei actriţe Grace Kelly, interpretată de Nicole Kidman