Victor Ponta, la Timișoara: „România merge spre o teleormanizare inacceptabilă”

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că staff-ul partidului a început din această săptămână întâlnirile cu structurile formaţiunii din ţară, principalul mesaj pe care vor să-l transmită fiind acela că România merge într-o direcţie greşită, anunță Agerpres.

 

„În timp ce alţii sunt în vacanţă sau se pregătesc să plece prin Maldive, noi am început să batem ţara, să ne întâlnim cu structurile locale. (…). Vrem să transmitem că România merge într-o direcţie greşită, nu spre Vest, ci spre o teleormanizare inacceptabilă”, a declarat Victor Ponta.

Acesta consideră că este foarte grav faptul că România, care asigură conducerea semestrială a Consiliului UE şi care va trebui să gestioneze discuţiile despre bugetul UE în perioada 2021 – 2027, este singura ţară din UE care nu are buget la acest moment: „Noi nu suntem în stare să ne facem bugetul nostru, dar spunem că vom fi în stare să facem bugetul UE. Ferească Dumnezeu să-l facă cu adevărat domnul Vâlcov, cu Teodorovici şi cu noua şefă ANAF, pentru că ar însemna că se bagă şi UE în faliment.”

Fostul premier a mai spus că toate taxele pe care le-au anunţat guvernanţii în decembrie 2018 sunt aberaţii: „Şi firmele de telecomunicaţii, şi cele de energie, şi băncile nu vor pleca din România, dar vor transfera acele costuri către populaţie prin facturi, credite, ceea ce plăteşte fiecare companie Încă o revoluţie fiscală este un genocid fiscal în care mai mult vom pierde în final.”

Liderul Pro România afirmă că împreună cu Sorin Câmpeanu şi Daniel Constantin au făcut în 2016 campanie şi au votat pentru PSD+ALDE, sperând că această guvernare va face ceea ce s-a promis în campanie – guvernare bună, stabilitate, predictibilitate.

Dacă ştiam că va ajunge doamna Dăncilă premier şi că o să îngheţe pensiile şi salariile şi că se vor pune taxe peste taxe, nici nu am fi făcut campanie şi nici nu am fi votat. E, totuşi, o mare escrocherie ceea ce s-a întâmplat, iar noi suntem dintre cei care nu doar că am remarcat acest lucru, dar am şi decis să construim o alternativă”, declară Victor Ponta. Acesta susține că PNL nu poate să ofere o alternativă, „şi atunci o oferim noi, încercând să folosim experienţa acumulată în perioada de guvernare şi să nu mai facem aceleaşi greşeli.

Print Friendly, PDF & Email