Urmărire în trafic, la Timişoara

Sursă foto: PLT

Un şofer care circula cu un autoturism neînmatriculat în Timişoara a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor locali, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea lui în trafic.

 

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, aflați în patrulare ieri, au observat pe str. Gh. Doja, din Timișoara, un autoturism Audi, cu număr de înmatriculare din Germania, care se deplasa pe un sector de drum public cu circulația interzisă în ambele sensuri. Şoferul a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale polițiștilor locali și și-a continuat deplasarea pe străzile din zonă, în viteză, inclusiv pe pistele pentru bicicliști, fără a ține cont de faptul că punea în pericol ceilalți participanți la trafic.

Echipajul auto al polițiștilor locali a trecut la urmărirea autoturismului, care se deplasa cu viteză excesivă. În scurt timp autoturismul a fost blocat în trafic, iar şoferul, imobilizat. Bărbatul care se afla la volan a fost ulterior identificat în persoana lui I.D., de 30 de ani, din Timișoara. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză nu era înmatriculat, iar plăcuțele de înmatriculare proveneau de la un alt autoturism. Persoana în cauză a fost predată polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Timișoara, în vederea continuării cercetărilor.

 

Print Friendly, PDF & Email