Seria cinematografică „Portret vertical”, dedicată creatorilor Timișoarei contemporane, continuă cu o nouă biografie, cea a arhitectului Radu Radoslav.
Filmul dedicat arhitectului Radu Radoslav, Blogul lui Radu – Jurnalul unui arhitect timișorean, va fi prezentată, , în organizarea Ordinului Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 17, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.
Provenind dintr-o familie de ingineri bănățeni, matematician ajuns arhitect prin ambiția mamei, format la școala rock-ului și a folk-ului, creator al Teatrului de „Caragialeologie”, Radu Radoslav se afirmă ca teoretician și organizator al spațiului urban, autor al unor construcții postmoderniste emblematice, profesor și camarad al studenților săi, visând la o Timișoară europeană, o agora dedicată, în primul rând, oamenilor. Arhitectul și urbanistul Radu Radoslav este convins mai departe că „omul este mai important decât clădirea iar comunitatea mai importantă decât orașul.”
Regia filmului Blogul lui Radu – Jurnalul unui arhitect timișorean le aparţine lui Vasile Bogdan și Grațian Gâldău. Coordonarea proiectului este realizată de arhitecţii Oana-Sofia Sârbu, Georgiana Adelina Ghiura, Dragomir Drăgan și Daniel Johannes Burileanu -Tellman, președintele OAR Timiș.
Ultimele comentarii