Teatru

Iată femeia pe care o iubesc

De Camil Petrescu
Un spectacol de Mihaela Lichiardopol
Teatrul Naţional Timişoara, Sala Mare, 17 septembrie, ora 19

Revizorul

De N.V. Gogol
Un spectacol de Petru Vutcărău

Comedia lui Gogol, Revizorul, are ca punct de plecare o banală încurcătură. Primarul şi toată administraţia unui tîrguşor rusesc sunt în mare fierbere: aşteaptă sosirea unui revizor, un inspector trimis „de la stat”. Cum ar trebui să se poarte, ce ar trebui să facă şi, mai mult decât atât, cum să-l recunoască, dacă-şi face apariţia incognito? Doi dintre ei au impresia că-l recunosc în persoana unui june mofturos de la oraş, Hlestakov, instalat de curând la han. În locul notei de plată la care se aşteaptă, Hlestakov va fi luat pe sus, linguşit şi răsfăţat. După primul şoc, deşi nu pricepe ce se întâmplă, îşi va asuma falsa identitate, jucându-se cu acei funcţionari speriaţi, abuzaţi, terorizaţi, care se pretează la orice mizerie doar ca să-i facă pe plac. Falsul revizor îşi poate duce impostura până la capăt pentru că este aproape împins să-şi joace farsa de groaza acelei mici comunităţi faţă de vizita „forurilor superioare”.
Teatrul Naţional Timişoara, Sala 2, 18 septembrie, ora 19

Cloaca

După Maria Goos
Un spectacol de Mihaela Lichiardopol

Patru vechi prieteni, acum la vârsta de mijloc, se reîntâlnesc într-un moment de cotitură pentru viaţa fiecăruia dintre ei. Nu mai sunt tineri, dar nici bătrâni încă, libertatea li se pare o noţiune din ce în ce mai relativă, opţiunile – tot mai limitate: Pieter, istoric de artă, acum funcţionar, e în mijlocul unui conflict stresant cu primăria, pentru nişte tablouri odinioară subevaluate. Joep, politician de succes, se ascunde la Pieter de eşecul său matrimonial. Tom, avocat celebru, încearcă să-l ajute, deşi îşi are şi el propriile lui probleme cu dro-gurile. În sfârşit, Maarten, dramaturg, are o relaţie cu fiica de 18 ani a lui Joep. Patru poveşti, patru destine care se întrepătrund şi care, între tragic şi comic, pun la încercare o prietenie de-o viaţă.

Cloaca, multipremiată şi ca spectacol de teatru, şi ca film, a fost montată în Olanda, Argentina, Marea Britanie (la celebrul teatru Old Vic, în regia lui Kevin Spacey), Germania, Elveţia, Austria şi Spania. În România, piesa a fost citită în lectură publică, în 2009, în prezenţa autoarei.
Studio “Uţu Strugari”, 19 septembrie, ora 19

Nu, eu nu regret nimic

Un concept de Sabina Bijan
Despre Edith Piaf nu se poate vorbi. Despre Edith Piaf se poate cânta. Este destinul ei peste ani, dincolo de prezenţa ei fizică între noi. Edith Piaf a fost, atât cât a trăit, vocea iubirii şi a durerii. Biografia şi muzica ei s-au împletit, devenind, peste ani, un simbol al speranţei, pentru că, aşa cum a cântat şi a trăit Edith Piaf, viaţa nu înseamnă şi nu va însemna regrete.
Studio “Uţu Strugari”, 20 septembrie, ora 19

Pescăruşul

De Anton Pavlovici Cehov
Un spectacol cu supratitrare în limba română, în regia lui Yuri Kordonsky
Un subiect pentru o scurtă povestire. Pe malul unui lac trăieşte de mică o copilă. Ea iubeşte lacul ca un pescăruş şi trăieşte liberă şi fericită ca un pescăruş. Un bărbat trece din întâmplare pe acolo, o vede şi o ucide din pură plictiseală, ca pe acest pescăruş. Pe o moşie se adună un grup de oameni în jurul actriţei, Irina Nikolaevna Arkadina, care îmbătrâneşte. Fratele ei, iubitul ei, scriitorul Trigorin, fiul ei, care se preocupă de asemenea cu scrisul, iubita sa, Nina, care joacă piesa lui, o familie de moşieri împreună cu fiica lor, un doctor şi un învăţător. Nina, care îşi doreşte să devină actriţă, impresionată de succesul lui Trigorin, se îndrăgosteşte de acesta. Astfel ea aduce o instabilitate în relaţiile tuturor celor prezenţi, formându-se un lanţ de îndrăgostiţi nefericiţi, ale căror eşecuri le determină atât viaţa, cât şi conversaţiile.
Teatrul German de Stat, Sala TGST, 17 septembrie, ora 19.30

Gardenia

De Elzbieta Chowaniec
Un spectcol în regia lui Koltai M. Gábor
Fete, femei. Fetiţe, domnişoare, doamne, târfe, zâne, vrăjitoare, prinţese şi slujnice împuţite, prostituate răscoapte şi dame răsfăţate. Sunt înfometate, doritoare, se bat, se spurcă, se îmbrăţişează, urlă, plâng, dansează vals – patru femei.

Patru generaţii de femei, de aici, din apropiata Cracovia, Polonia, Europa Centrală. O felie de istorie central-europeană; cincizeci de ani infernali, cu vise ce răbufnesc şi se sting din nou şi, din nou, rupturi, ciocniri, înălţări şi hemoragii. Un destin transmis de la o  generaţie la alta, printr-o ramură feminină particulară, ca într-o tragedie greacă. Patru portrete şi o fărâmă de continent în spatele lor. În valizele lor e istoria, în ele, femeia eternă, îngrozitoare şi totuşi minunată.

Teatrul Maghiar “Csiky Gergely” Timişoara, Sala Studio, 19 septembrie, ora 19

Operă ţărănească

De Pintér Béla şi Darvas Benedek
Un spectacol în regia lui Szikszai Rémusz
Teatrul Maghiar “Csiky Gergely” Timişoara, Sala Mare, 20 septembrie, ora 19

Operă

Faust

După drama „Faust”, de Johann Wolfgang von Goethe
Operă în cinci acte
Muzica: Charles Gounod
Libretul: Jules Barbier şi Michel Carré
Un spectacol cântat integral în limba franceză şi titrat în limba română, care deschide Stagiunea artistică 2013 – 2014
Opera Română din Timişoara, 22 septembrie, ora 18

Filarmonică

Nosferatu
Spectacol de film mut şi muzică, în regia lui Friedrich Wilhelm Murnau
Muzică de Violeta Dinescu, în interpretarea Trioului Contraste (Ion Bogdan Ştefănescu, la flaut „Muramatsu”, Doru Roman – percuţie şi Sorin Petrescu, la pian)
Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, 17 septembrie , ora 19

La început…
Opera din creaţia lui Aurel Stroe
Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, 18 septembrie , ora 19

Recital de cameră
Un spectacol susţinut de Andreea Olariu, la pian, Lucian Petrila şi Gabriela Petrila, ambii la vioară
Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, 19 septembrie , ora 19

Concert simfonic
Un spectacol care încheie Zilele Muzicale Enescu-Bartók, susţinut de soliştii Luminiţa Burcă, Andreea Timiraş, Mihai Ritivoiu, sub bagheta dirijorală a lui Petru Oscahnitzky
În program sunt incluse lucrări de J. Brahms (Uvertura Tragica în re minor, op 81), G. Enescu (Rapsodia română nr. 1 în La major, Op. 11) şi P. Constantinescu (Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră)
Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, 20 septembrie , ora 19

Expoziţii

Sculptură – Minea Grigorie
Expoziţia cuprinde 32 de lucrări în bronz, piatră, fier şi aluminiu ale artistului Grigorie Minea, născut în 1939 la Târgu Mureş şi absolvent al Academiei de Artă din Bucureşti.
Lucrările lui Grigorie Minea au participat la numeroase expoziţii personale şi de grup în România, Franţa Germania, Italia, Rusia, Grecia, Polonia, Spania sau Japonia, iar lucrări de artă monumentală semnate de artist se află în mai multe oraşe din România şi Italia.
Palatul Baroc, până în 31 octombrie, zilnic între orele 10 -18, cu excepţia zilei de luni

„Evantaie de ieri şi de azi. Colecţia Aurelia Veronica Filimon”
Muzeograful Marcela Oprescu, curatorul expoziţiei, a selectat 86 de piese din cele peste 200 cât numără această colecţie unică în ţară, achiziţionate pe parcursul unei vieţi, cu pasiune şi măiestrie, de către Aurelia Veronica Filimon, fiica eruditului folclorist Aurel Filimon, fondatorul Muzeului de Arheologie şi Etnografie din Târgu-Mureş.

De mici sau mari dimensiuni, din dantelă, pergament sau pene, din sidef, baga sau lemn preţios, pictate, sculptate sau încrustate, manufacturate de-a lungul vremii pe bătrânul continent sau în Extremul Orient, evantaiele acestei expoziţii au în comun frumuseţea şi romantismul. Ele nu sunt doar accesorii vestimentare, ci şi modalităţi de manifestare a eleganţei şi cochetăriei feminine prin intermediul unui limbaj secret.

Expunerea evantaielor este completată cu obiecte decorative din colecţia Muzeului de Artă Timişoara, care întregesc atmosfera fascinantă a acestei expoziţii.

Palatul Baroc, până în 10 octombrie, zilnic între orele 10 -18, cu excepţia zilei de luni

Futurotextiles

Un pulover care îţi verifică permanent starea de sănătate, dantelă din rădăcini de căpşune sau o rochie din celuloză care creşte singură, fără cusături, produsă de microbii care duc la fermentarea vinului: în cea de-a treia ediţie a expoziţiei Futurotextiles inovaţia tehnologică atinge uneori cote SF şi se-mbină cu arta şi cu moda haute-couture.

Proiectul “Futurotextiles” s-a născut în urma avântului tehnic şi cultural al oraşului Lille, capitală culturală europeană în 2004. Începând cu 2006, la iniţiativa asociaţiei Lille3000, expoziţia propune o viziune de ansamblu a numeroaselor întrebuinţări ale textilelor contemporane, de la creaţia artistică la ştiinţe aplicate.
De la prima ediţie, expoziţia “Futurotextiles” a avut mai mult de 500.000 de vizitatori din lumea întreagă (Lille, Istanbul, Bangkok, Casablanca, Shanghai, Barcelona, Prato, Lodz). După primele două ediţii (2006, respectiv 2008), expoziţia actuală include noile descoperiri şi pune accentul pe fibrele naturale, pe ultralejer şi pe invenţii demne de autorii de SF.

Expoziţia este compusă din trei părţi: cea pedagogică, în care sunt explicate originile şi diversitatea textilelor, cea ştiinţifică, în care se pune accentul pe tehnologia viitoare a textilelor şi cea artistică, pentru că noile fibre şi proprietăţile lor speciale inspiră mai mult ca oricând creatorii şi designerii.
Vernisajul va avea loc în 10 septembrie, ora 19, la Halele Timco

Expoziţie permanentă de artă românească modernă

Expoziţia constituie un proiect al secţiei de specialitate din cadrul Muzeului de Artă Timişoara şi este îngrijită de muzeograful Ramona Orban. Aceasta cuprinde în jur de 150 de lucrări de pictură şi sculptură create în perioada 1850 – 1970 de cei mai importanţi artişti români moderni şi încearcă să puncteze, prin expunerea cronologică, evoluţia artei româneşti moderne şi transformările de ordin stilistic şi tematic apărute în acest interval de timp.

Sunt expuse lucrări semnate Constantin Lecca, Gheorghe Tăttărescu, Theodor Aman,  Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Dimitrie Paciurea, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Francisc Şirato, Ştefan Di-mitrescu, Oscar Han, Iosif Iser, Elena Popea, Miliţa Pătraşcu, A.J. Steriadi, H.M. Maxy, Hans Mattis-Teutsch, Alexandru Ciucurencu, Ion Ţuculescu si alţii – portrete, peisaje, scene de gen şi naturi statice, de la neoclasicism până în pragul artei contemporane.
Muzeul de Artă

Arta germanilor din Transilvania (secolul XX)

Expoziţe de pictură şi grafică din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal, îngrijită de curatorul dr. Iulia Mesea, de la Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, şi de comisarul Marius Cornea, de la Muzeul de Artă Timişoara.

Expoziţia “Arta germanilor din Transilvania (secolul XX)” este a doua componentă a proiectului expoziţional organizat în parteneriat de Muzeul Naţional Brukenthal şi Muzeul de Artă Timişoara, proiect ce a debutat anul trecut (şi a fost dedicat secolelor XVIII – XIX) şi şi-a propus să ofere publicului vizitator o imagine amplă asupra producţiei artistice a saşilor  din provincia intracarpatică pe parcursul a aproape două secole.

Colecţia Muzeului Naţional Brukenthal deţine cel mai însemnat fond de pictură şi grafică ale germanilor din Transilvania, ceea ce creează posibilitatea unei prezentări complexe, evolutive, prin opere numeroase şi elocvente ale celor mai importanţi reprezentanţi, reliefând atât specificul artei locale, cât şi influenţele receptate din arta europeană.

Structura expunerii evidenţiază momentele de efervescenţă, personalităţile cu contribuţiile cele mai notabile la viaţa artistică a acestei zone, fără să neglijeze artiştii mai puţin cunoscuţi, din ale căror creaţii se păstrează uneori lucrări fermecătoare, aduse acum pe simeza expoziţiei.  

Tematica expoziţiei fixează ca moment de pornire a expunerii perioada primelor semne de înnoire, de modernitate, marcate prin operele artiştilor activi la cumpăna dintre secolele XIX – XX (Arthur Coulin, Arnold Sigmund, Robert Wellmann, Fritz Schullerus, Anna Dörschlag, Lotte Goldschmidt), având un moment spectaculos prin lucrările pictorilor şi graficienilor influenţaţi de simbolism şi expresionismul german ale începutului de secol XX (Hans Eder, Karl Hübner, Grete Csaki-Copony, Margarete Depner etc.). Revenirea la tradiţionalism în grilă realistă se regăseşte în operele lui Hans Hermann, Trude Schullerus, Heinrich Schunn ş.a.
Palatul Baroc, până în 6 octombrie, zilnic între orele 10 -18, cu excepţia zilei de luni

Concert

Paperjam

Invitatul celei de-a 15-a ediţii evenimentului de muzică improvizată Paperjam este compozitorul Gabriel Almaşi (foto), la Moog Theremin, sintetizator analogic şi electronice. Pe lângă acesta vor improviza Sergiu Cătană, Mihai Moldoveanu, Lucian Naste şi Ovidiu Zimcea.
Clubul Daos, spl. Nicolae Titulescu, nr. 5, joi, 19 septembrie, ora 21

Festival

Timorgelfest

Solistul Raul Del Toro (foto), din Spania susţine cel de-al doilea concert din Festivalul International Timorgelfest 2013.

Născut în Sangüesa, Raúl del Toro este licenţiat la Universitatea de Muzică Pablo Sarasate din Pamplona, specialitate orgă, cu maestrul J.I. Martínez Zabaleta, unde a terminat cu notă maximă. Obţine Premiul Gradul Mediu şi Premiul Gradul Superior. În acelaşi timp se specializează ca profesor de pian şi clavecin. Şi-a perfecţionat studiile la Barcelona. cu Montserrat Torrent, iar la Conservatorul Sweelinck. din Amsterdam, cu Jacques van Oortmerssen. Participă la masterclasses cu profesorii Jacques Ogg, Piet Kee, Jean Boyer, Jean Claude Zehnder, Jean-Pierre Leguay, Louis Thiry, Bernard Foccroulle, Wolfang Zerer şi Daniel Roth.

În 1999 obţine Premiul Andrés Segovia – J.M. Ruiz Morales la al XLII Curs Universitar Internaţional din Santiago de Compostela. Ca membru al grupului La Trulla de Bozes, obţine, în anul 2000, Premiul I la cel de-al XXXVII Concurs Internaţional din Festivalul Van Vlaanderen, din Brujas. În 2003 obţine Diploma de postgrad şi specializare în Departamentul de Musicologíe CSIC. A concertat în Spania, Franţa, Italia, Polonia, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Malta, Andora, Statele Unite ale Americii, Filipine şi Japonia. A realizat numeroase discuri şi înregistrări pentru emisiuni de radio şi televiziune din diferite ţări.

Din 2002 până în 2005 a fost profesor de orgă la Conservatorul Profesional de Muzică din Salamanca şi organist la Capella Regală San Jerónimo, la Universitatea din Salamanca. Din 2005 este profesor de orgă al Conservatorului Profesional Pablo Sarasate, din Pamplona, şi la Conservatorul Superior din Navarra.
Domul Romano Catolic din Timişoara, 22 septembie, ora 20

Vitrina cu cărţi

“Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară”, Andreea Răsuceanu (Ed. Humanitas)

Dacă peisajul este nu un ţinut, ci imaginea unui ţinut, iar domeniul său ţine de o imagine mentală a locurilor, niciodată aceeaşi la mai mulţi scriitori, şi, cum susţine J.-P. Richard, peisajul este autorul care îl descrie, atunci una dintre căile de acces la semnificaţiile operei acestuia o poate constitui studiul de geografie literară, cu diversele abordări pe care le presupune. În ce măsură peisajul real, ce corespunde unei geografii obiective, coincide cu cel imaginar (aici, în sensul de transfigurat, reconstruit prin intervenţia imaginaţiei, şi nu de inventat, ireal) sau care sunt punctele de contingenţă dintre cele două pot constitui miza geografului literar, în măsura în care o astfel de analiză devine relevantă pentru interpretarea operei unui anumit autor. S-a vorbit în multe rânduri despre mitologia bucureşteană instituită de proza lui Mircea Eliade, care oferă probabil cea mai completă imagine a oraşului din literatura română, în dubla sa dimensiune: capitală străbătută de semnele modernităţii, a vitezei şi reclamelor strălucitoare (precum, îndeobşte, în romanele realist-psihologice) şi oraş aproape patriarhal, cu reminescenţe din La Belle Epoque, al mahalalelor şi semnelor călăuzitoare care alcătuiesc, prin labirintul urban, un traseu misterios. Bucureştiul joacă, în literatura lui Mircea Eliade, un rol central, devenind aproape un personaj, atât în romanele realiste, cât şi în proza fantastică, iar reconstituirea spaţiului bucureştean, real şi ficţional, îi poate oferi cititorului posibilitatea unei incursiuni inedite în labirintul prozei eliadeşti.
Cartea aceasta, spune Sorin Alexandrescu, ne arată cât de fecundă se dovedeşte încă literatura lui Mircea Eliade când abordarea ei se face altfel decât prin repetiţiile în care excelează zisa critică tradiţională: “Abia aşa înţelegem că o critică literară românească poate fi la fel de consistentă precum cea a lui Hillis Miller, ori a lui Moretti despre Dos Passos, ori a lui Bourdieu despre Flaubert. Îi urez Andreei Răsuceanu bun venit în prim-planul criticii tinere, europene.”

“Catherine-Paris”, Martha Bibescu (Ed. Polirom)

Catherine-Paris e o prinţesă adevărată. Ştie doar din poveştile bunicii că ţara ei se află undeva departe, unde se vorbeşte altă limbă şi unde sunt ţinuturi mlăştinoase pe malul unui râu numit Prut, şi că strămoşii ei sunt nobili, iar rudele ei, capete încoronate. Catherine e o prinţesă adevărată care locuieşte în oraşul căruia îi poartă numele, pe o străduţă de lângă Matignon, cu bunica, bucătăreasa şi camerista. E o fetiţă cuminte, care ia lecţii de latină şi se plimbă ore întregi prin Tuileries. Nimic mai străin de zvonul palatelor, de desăvârşita etichetă a saloanelor şi de obligaţiile rangului nobiliar. Viaţa aceasta tihnită şi limpede se întrerupe neaşteptat: dintr-un automobil strălucitor coboară un prinţ adevărat… „Era, precum toţi din familia Lahovary, o adevărată enciclopedie. Foarte inteligentă, avea o memorie prodigioasă, căreia nu-i scăpa nimic. Lângă ea, aveam impresia că stau de vorbă cu cineva mult mai în vârstă decât mine. Nu era nimic naiv la această copilă cu ochi pătrunzatori şi cu spiritul mereu la pândă”, spunea Regina Maria a României.

Marcel Proust, într-o scrisoare către Martha Bibescu, îi spunea că e “o minunată scriitoare, un sculptor al vorbelor, o cunoscătoare a muzicii, un izvor al simţurilor…”

Melodii ale lui Julio Iglesias, folosite pentru a tortura deţinuţii, în dictatura Pinochet

Diverse melodii, între care cele ale lui Julio Iglesias, difuzate la volum maxim, au fost folosite ca instrument de tortură în perioada lui Augusto Pinochet, potrivit unui studiu britanic publicat, zilele acestea, la împlinirea a 40 de ani de la lovitura de stat a dictatorului chilian.

Deţinuţii au fost obligaţi să asculte de nenumărate ori melodiile solistului spaniol, dar şi coloana sonoră din filmul lui Stanley Kubrick “Portocala mecanică” sau melodia “My Sweet Lord” a lui George Harrison, pentru a claca psihologic, afirmă Katia Chornik, cercetătoare la Universitatea din Manchester.
Sprijinindu-se pe mărturiile unor foşti deţinuţi şi cea a unui membru al serviciilor secrete chiliene în timpul lui Augusto Pinochet, a cărui dictatură a provocat moartea a peste 3.200 de persoane şi dispariţia câtorva sute, alte 38.000 fiind torturate, cercetătoarea evidenţiază o practică reproşată frecvent în prezent Armatei americane.
“Difuzate la volum maxim, timp de zile întregi, melodii care la origine erau foarte populare au fost folosite pentru a provoca daune psihologice şi psihice”, explică Katia Chornik, citată de Mediafax.
Un fost deţinut povesteşte cum torţionarii săi obişnuiau să intoneze Gigi l’Amoroso, de Dalida, înainte de a-l duce la interogatoriu şi a-l tortura cu acelaşi cântec pe fundal. “Un centru de tortură pe strada Iran era numit «discoteca» de către agenţi. Muzica avea ca scop şi să acopere strigătele deţinuţilor”, adaugă Katia Chornik.
“Muzica era prezentă 24 de ore din 24. Ei deschideau radioul şi puneau tot ce era la modă. În închisori puneau muzică militară, pentru a ne face să mergem în pas, şi ne obligau să cântăm”, confirmă, pentru AFP, Carlos Reyes, un fotograf chilian care locuieşte la Londra şi care a fost închis timp de doi ani în timpul lui Pinochet.
Dar muzica le-a permis, de asemenea, deţinuţilor să reziste şi să aibă curajul să suporte abuzurile, potrivit doctorului Chornik, care se apleacă în special asupra unei formaţii corale de la Tres Alamos, unul dintre centrele de detenţie din Santiago. “Muzica a apropiat deţinuţii, deoarece era un mijloc pentru ei de a face faţă teribilelor suferinţe. Dar ea are, de asemenea, valoare de mărturie”, afirmă ea. “Mulţi deţinuţi nu aveau existenţă oficială şi erau destinaţi dispariţiei fără să lase urme. Cântecele erau o modalitate de a le aminti cine sunt şi în ce cred”, conchide Katia Chornik.