Stiri din editia nr. 2975 6 – 9 aprilie 2023


Duo Mihăilescu: „Când interpretăm la pian la patru mâini, lumea ne percepe ca şi cum am fi doar unul”

Formează un cuplu nu doar în viață, ci, de aproape 30 de ani, și pe scenă. I-a adus la aceeași claviatură un bis care le-a fost cerut după un recital în Germania unde fiecare cântase solo. De atunci, recitalurile de pian la patru mâini fac parte din repertoriul lor. Duo Mihăilescu, așa sunt cunoscuți de publicul meloman – din țară, dar și din străinătate – pianiștii timișoreni Manuela Iana și Dragoș Mihăilescu, deși fiecare are și o carieră solo. De o vreme, urcă pe scenă nu doar în doi, ci, uneori, întreaga familie, fiii lor, Dinu și Ioan, fiind, de…

Citeşte articolul   

Primăria Timișoara instituie premiul internaţional „Timișoara pentru valori europene”

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, anunţă că va înainta Consiliului Local propunerea de instituire a premiului internațional „Timișoara pentru valori europene/Timișoara Award for European Values”. Premiul este răspunsul Timișoarei la vremurile de tensiune și conflict pe care le traversăm, spune edilul.   Premiul urmează să fie atribuit anual unei personalități de anvergură internațională care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Laureatul urmează să fie selectat de către un juriu format din personalități din domenii diferite recunoscute pentru atașamentul lor față de valorile europene. „Premiul este răspunsul Timișoarei la vremurile de…

Citeşte articolul   

Proiectul pentru pasarela Gelu intră în linie dreaptă

Viceprimarul Ruben Lațcău a predat azi amplasamentul pentru lucrarea de modernizare a pasarelei Gelu – Crizantemelor.   „Avem în plan mai multe poduri noi și reabilitări de pasarele și mă bucur că putem începe lucrările aici, la Pasarela Gelu din Iosefin. Am discutat cu constructorul și l-am asigurat de tot suportul nostru pe durata lucrărilor, dar i-am și cerut să reducă disconfortul pentru locuitorii din zonă și pentru cei care tranzitează cât mai mult posibil. Pentru efectuarea lucrărilor va trebui să instituim și câteva restricții pentru circulația auto, velo și pietonală, care vor fi comunicate din timp. Am mai cerut…

Citeşte articolul   

Noul Plan Urbanistic General al Timișoarei va intra în consultare publică

La doi ani de la deblocarea elaborării Planului Urbanistic General pentru Timișoara, documentația este completă, anunţă Primăria Timişoara. Aceasta urmează a fi aprobată în Comisia Tehnică și apoi publicată spre consultare publică. Noul PUG a primit, în această săptămână, și ultimul aviz instituțional necesar, cel al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.   Planul Urbanistic General (PUG), primul în format digital, stabilește reglementările și direcțiile de dezvoltare pentru Timișoara cu privire la aspectele de urbanism (regimurile de înălțime, funcțiuni, coeficientul de utilizare a terenurilor ș.a.). Noul PUG sistematizează zonele unde se vor construi viitoare cartiere ale Timișoarei și aduce reglementări…

Citeşte articolul   

Caravana medicală, la Azilul de noapte din Timișoara

Caravana medicală „Împreună pentru Viață”, compusă din medici de la Spitalul Judeţean din Timişoara, va fi din nou alături de oameni vulnerabili. De data aceasta, la Azilul de noapte din Timișoara, unde vor face consulaţii gratuite. Gestul lor celebrează Ziua Mondială a Sănatății, sărbătorită în 7 aprilie.   Acţiunea este organizată de Asociația pentru Anestezie şi Terapie Intensivă „Aurel Mogoșeanu” Timişoara, condusă de medicul ATI Dorel Săndesc, în prezent director al Spitalului Judeţean din Timişoara. Astfel, vineri, 7 aprilie, o echipă multidisciplinară de 30 de medici cu specialități diferite merg la Azilul de noapte „Pater Jordan” din Timișoara, ce aparține…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2