Stiri din editia nr. 2220 31 decembrie 2015 – 6 ianuarie 2016


2016, un an al alegerilor altfel

În 2016, la urne vom vedea o clasă politică „resetată” de Justiţie, din peisaj lipsind pioni importanţi până mai ieri, maeştri ai jocurilor subterane în politică. Nu se întrevede o asumare a războiului împotriva Justiţiei de către o alianţă politică sau un partid important. Dar se întrevede o previzibilă lipsă de apetenţă pentru intrarea în cursa electorală, cel puţin la partidele mari. Un 2016 care se anunţă un an al alegerilor altfel.   Am intrat într-un an marcat de două rânduri de alegeri, localele și parlamentarele, care anunţă că vor veni cu ceva inedit faţă de scrutinele precendente. Cu o clasă…

Citeşte articolul   

Stadionul şi sala polivalentă din Timişoara, pe lista de investiţii din 2016

Conform semnalelor primite de la Compania Naţională de Investiţii, sala polivalentă de 15.000 de locuri şi construcţia unui nou stadion se află pe lista de investiţii care ar putea demara în 2016.   Asigurări oficiale Deşi o veste mai bună ar fi fost alocarea de fonduri pentru finalizarea inelului de centură din jurul Timişoarei, administraţia locală se bucură că au fost nominalizate ca aproape sigure în 2016 două investiţii importante: sala polivalentă şi noul stadion. Directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Irina Pătrăşcoiu, a transmis Primăriei Timişoarei că ambele obiective se află pe lista de priorităţi a Companiei…

Citeşte articolul   

Parcare cu opt niveluri, promisiune pre-electorală la Consiliul Judeţean Timiş

Voci din administraţia judeţeană: “E un program de vise înainte de Revelion”

Echipa din fruntea Consiliului Judeţean Timiş s-a decis brusc, spre final de mandat, să se implice în spinoasa problemă a locurilor de parcare din zona centrală a Timişoarei, anunţându-şi intenţia de a amenaja o parcare supraetajată cu opt niveluri.   Planuri mari la final de mandat Pe locul în care se dorea iniţial mutarea Bibliotecii Judeţene Timiş, respectiv într-un spaţiu de pe strada Sfântul Ioan, primit de Consiliul Judeţean Timiş de la Ministerul Apărării Naţionale, pe care funcţionează în prezent o parcare, administraţia judeţeană intenţionează să demareze, anul viitor, construcţia unei parcări supraetajate cu opt niveluri. Conform declaraţiilor conducerii CJ…

Citeşte articolul   

Artistul plastic Ştefan Popa Popa’S, elogiat în străinătate, şicanat acasă

Deşi este o personalitate extrem de apreciată pe plan extern, unde a încercat mereu să facă o imagine cât mai bună României şi Timişoarei, artistul plastic Ştefan Popa Popa'S, deţinător al titlului de cel mai rapid caricaturist desemnat de Guiness Book, are parte de indiferenţă şi şicane acasă…   Reacţii instituţionale greu de înţeles În condiţiile în care este unul dintre cei mai apreciaţi artişti români pe plan extern, zilele trecute fiind invitat de prinţul Albert al II-lea de Monaco să organizeze la vară o expoziţie de excepţie la Monaco, unde vor fi invitaţi reprezentanţi a peste 40 de case…

Citeşte articolul   

Redeschiderea dosarelor Revoluţiei, cerută în Parlament

Asociaţiile timişorene de revoluţionari confirmă necesitatea unui asemenea demers

În acest an marcarea în Parlament a evenimentelor din Decembrie 1989 nu au rămas fără ecouri. Un demers notabil este faptul că s-a cerut redeschiderea dosarelor Revoluţiei, după modelul celor privind mineriadele. Asociaţiile timişorene de revoluţionari consideră că un asemenea demers ar fi oportun şi salutar.   Un nou „punct zero” pentru dosarele Revoluţiei? Manifestările de rememorare a evenimentelor din Decembrie 1989 nu s-au mărginit, anul acesta, în Parlament la obişnuitele discursuri, ci s-ar putea finaliza cu un demers ce are ca scop redeschiderea dosarelor Revoluţiei. Deputaţii care au solicitat această măsură au reamintit că preţul plătit pentru libertate, în…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2