România este pe primul loc în Europa privind creşterea donatorilor şi procedurilor de transplant

Anunţă Ministerul Sănătăţii

transplant organeRomânia deţine prima poziţie în Europa în ceea ce priveşte creşterea donatorilor şi procedurilor de transplant, în prezent fiind 48 de spitale şi aproximativ 100 de medici implicaţi în această activitate.

 

România deţine prima poziţie în Europa în ceea ce priveşte creşterea procentului de transplant, atât ca proceduri de transplant efectuate, cât şi ca număr de donatori, a anunţat, la începutul acestei săptămâni, Ministerul Sănătăţii. „Menţinem aceeaşi linie ca anul trecut, şi ne dorim să revitalizăm activitatea de transplant de cord, precum şi să realizăm în 2015 primul transplant pulmonar în România”, a declarat, citat de Mediafax, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Reprezentanţii acestui minister au precizat că numărul de donatori a crescut anul trecut la 137, de la 65 în 2012, iar numărul de intervenţii s-a dublat.

Ministerul Sănătăţii aminteşte că a deblocat posturile în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant şi că, pentru prima oară, coordonatorii de transplant şi anesteziştii implicaţi în identificarea donatorilor sunt remuneraţi pentru activitatea lor.

Totodată, România a transpus Directiva europeană 2012/25, ceea ce îi va permite ca începând cu anul 2015 să adere la o platformă europeană care să permită identificarea mai rapidă a unor donatori pentru marile urgenţe din transplant.

În 2014 au fost acreditate 39 de spitale capabile să identifice şi să declare donatori în moarte cerebrală (dintre care 33 sunt centre noi), două centre pentru transplant hepatic (Fundeni şi Sf. Maria), patru centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iaşi, Braşov) şi trei centre pentru transplant de cord (Târgu Mureş, Floreasca şi Institutul C.C. Iliescu).

În total, în activitatea de transplant din România sunt implicaţi aproximativ 100 de medici.

Print Friendly, PDF & Email