În urmă cu trei ani, în 2010, în urma unei campanii media care demonstra abuzurile care se pot comite şi tendinţa de privatizare a amenzilor de circulaţie, Inspectoratul General al Poliţiei interzicea amplasarea de radare fixe pe şosele. În Timiş, fuseseră însă semnate o serie de contracte de principiu, iar rezultatele controalelor centralizate de instituţia de resort, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, au relevat că în majoritatea cazurilor aceste contracte au fost negociate de Primării încălcându-se legea achiziţiilor publice. Însă povestea radarelor fixe nu s-a încheiat, existând perspectiva reluării acestei afaceri, fiind invocată o directivă europeană care trebuie aplicată în perioada următoare.

Interdicţie care s-ar putea anula

Deşi au fost interzise în 2010, în principal din cauza abuzurilor comise de către unele firme de specialitate, care s-au asociat şi în Timiş cu Primării pentru amplasarea de radare fixe, aceste dispozitive ar putea reveni în actualitate în perioada următoare, fiind luată în discuţie inclusiv posi­bilitatea reactivării unora din­tre con­tractele încheiate de ad­minis­traţiile locale cu Pri­măriile care aveau în zona de aco­perire porţiuni de drumuri ju­deţene, naţionale şi, mai nou, segmente de autostradă intens circulate.  

Astfel, radarele fixe, deşi nu sunt funcţionale în prezent, ar putea fi reactivate din cauza unei Directive a Comisiei Euro­pene care obligă autorităţile române să amplaseze radare fixe funcţionale pe principalele sectoare de drum. Directiva respectivă trebuia aplicată încă de anul trecut şi, dacă o va ignora în continuare, România riscă sancţiuni. Astfel că, în perioada următoare, şi radare­le fixe care au fost amplasate şi nu au mai fost demontate de pe sectoarele de drum din Timiş ar putea redeveni funcţionale.

Procesul pare a fi încura­jat tacit şi de către Ministerul Afacerilor Internelor, care pre­cizează în Strategia naţională pentru siguranţă rutieră 2011 – 2020: „Pentru că parcul auto şi mobilitatea acestuia la nivelul statelor U.E. este într-o creşte­re rapidă care nu poate fi ega­lată de creşterea numărului de agenţi de poliţie, soluţia men­ţinerii unui grad ridicat de si­guranţă rutieră este repre­zentată de dezvoltarea şi extin­derea sistemelor de suprave­ghere video a traficului.”

Momentan, în România mai există câteva sisteme fixe funcţionale pentru depistarea vitezei, pe DN 1. Acestea apar­ţin Poliţiei Române şi au fost montate în urma unor proiecte finanţate din fonduri europe­ne. Toate dispozitivele exis­ten­te în Timiş au fost dezactivate, dar nu au fost demontate, deci pot fi puse cu uşurinţă, din nou, în funcţiune.

O afacere cu scandal

Culmea e că, deşi acum M.A.I. încurajează reactivarea radarelor fixe, în 2010 Inspec­toratul General al Poliţiei lua decizia interzicerii radarelor fixe instalate şi gestionate de comunităţile locale, în parte­neriat cu o serie de firme de specialitate, în urma nume­roa­selor contestaţii depuse de că­tre şoferii amendaţi, dar şi din cauza unei campanii media ca­re arăta faptul că prin aceste parteneriate făcute între Pri­mării şi firmele de specialitate se ajungea la o privatizare a amenzilor, multe administraţii locale încasând bani destul de mulţi, fără vreo obligaţie de a investi în îmbunătăţirea con­diţiilor de trafic din zonă. În plus, decizia I.G.P.R. de inter­zicere a acestor contracte a ve­nit şi pe fondul sesizărilor făcute de Autoritatea Naţio­nală pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Pu­bli­ce, care a contestat proce­du­rile de atribuire a contrac­telor pentru amplasarea de radare fixe. A.N.R.M.A.P. a fă­cut atunci controale şi în Ti­miş, la Primăriile care au fost „curtate” de firmele de am­plasare a radarelor fixe. Re­zultatele controalelor indicau că toate Primăriile controlate, care au încheiat sau inten­ţio­nau să încheie contracte cu firme de specialitate, nu au respectat legislaţia în dome­niul achiziţiilor publice. Mai mult, veniturile care urmau să intre în bugetele Primăriilor timişene, în urma amplasării acestor dispozitive, nu erau, procentual, aceleaşi, depinzând probabil de negocierile reali­zate.

În Ghiroda, de exemplu, controlul a survenit până să se semneze vreun contract, deşi se purtaseră discuţii în acest sens cu o firmă de specialitate şi se aprobase şi o hotărâre de consiliu local. 

La Orţişoara, Primăria a negociat cu o firmă clujeană, iar aici împărţirea beneficiilor urma să se realizeze după regu­la, discutabilă de altfel, 40% Primăria, şi 60% firma. Con­tractul a fost încheiat pe o pe­rioadă de cinci ani, iar cei de la A.N.R.M.A.P. au stabilit că „autoritatea contractantă nu a atribuit contractul prin aplica­rea unei proceduri de achiziţie publică din cele prevăzute de lege”, Primăria fiind sancţio­nată cu avertisment scris.

La Jebel, contractul cu aceeaşi firmă prevedea chiar un procent mai mic din înca­sări pentru Primărie, respectiv 35%. Şi aici s-a constatat, în urma controlului, că atribuirea s-a făcut fără să se respecte legislaţia în domeniul achiziţii­lor publice, şi s-a dat un avertis­ment, reprezentanţii Primăriei declarând pe proprie răspun­dere că „nu au fost încasate sume provenite din amenzi, ca urmare a înregistrărilor acestor sisteme de monitorizare, şi nu s-au efectuat cheltuieli datorită faptului că radarele nu au fost instalate”.

La Făget, contractul se semnase tot pe cinci ani, cu algoritmul 40% Primăria, 60% firma, şi aici A.N.R.M.A.P. pu­nându-i în vedere Primăriei că nu a respectat, la încheierea contractului, legislaţia în dome­niul achiziţiilor publice.

Aceleaşi concluzii au fos trase şi la Be­linţ, Moraviţa şi Dumbrava, unde cota parte din amenzi a Primăriilor era tot de 40%, iar A.N.R.M.A.P. a preci­zat că au fost încheiate contracte fără să se respecte Legea achi­ziţiilor publice, dând în toate cazurile avertismente scrise.

Între timp, însă, o parte din firmele de specialitate au contestat în justiţie anulările de contracte şi constatările A.N.­R.­M.A.P., iar o parte din pro­cese se judecă şi acum, mer­gând până la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, cu sau fără directiva europeană care trebuie respectată, în va­rianta în care vor exista mai multe decizii judecătoreşti defi­nitive, irevocabile şi executorii, prin care se va da undă verde instalării de radare fixe, s-ar putea anula interdicţia institui­tă acum trei ani de I.G.P.R. care, oricum, probabil că acum nu mai este susţinută de actuala conducere a M.A.I.

Şi sistemul actual de amplasare a radarelor, considerat defectuos

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în varianta reactivării radarelor fixe, ţinând cont de faptul că şi sistemul actual de amplasare a radarelor a stârnit destule nemulţumiri pe plan local.

Recent, senatorul de Timiş P.P.-D.D. Ioan Iovescu (foto) a reali­zat o interpelare adresată M.A.­I. şi Ministerului Transpor­turilor, în care solicită explicaţii în ca­zul amplasării excesive de rada­re pe porţiuni de drum un­de nu se justifică restricţiile de viteză. În interpelarea numită “Avem şosele? Nu, dar vrem ra­dare per­formante”, parlamenta­rul spunea că Guvernul doreşte să extindă la nivel naţional re­ţeaua de supraveghere video cu radar, pentru a asigura faptul că şoferii care depăşesc viteza le­gală vor fi pedepsiţi cu sigu­ranţă, indiferent dacă este sau nu un poliţist la faţa locului, dar că, în aceste condiţii, trebuie analizat dacă o amplasare exce­sivă a dispozitivelor radar se justifică, raportată la starea infrastructurii. “Vrem radare performante, dar şi scumpe, dar nu avem autostrăzi, iar pe cele pe care le avem în general nu putem merge cu o viteză permisă, iar unde putem merge cu o viteză superioară avem limitare de viteză, şi exact în acele locuri sunt amplasate radare. Care este scopul acestor radare?”, întreabă senatorul timişean.

Acesta acuză că starea şo­selelor şi a semnalizării rutiere din România este jalnică, şi un­de sunt condiţii bune de circu­laţie se introduc restricţii de viteză şi automat se instalează şi radare.

Ioan Iovescu spune că răs­punsul M.A.I. la interpelarea sa a fost „paralel cu realitatea” şi că a constituit mai degrabă o sursă de amuzament. „Ce scria M.A.I. acolo nu coincidea în niciun caz cu realitatea. Mi s-a răspuns cu nişte generalităţi din care fiecare putea înţelege ce vrea. Oricum, punctul lor de ve­dere era total diferit faţă de ce se întâmplă, de fapt, pe şosele. Se susţinea, de exemplu, că s-a mers pe principiul amplasării radarelor în locurile unde sunt multe accidente, deşi oricine poate vedea că nu e aşa, radare­le fiind amplasate pe puţinele porţiuni de drum cu stare bună şi fără risc de accident, unde şoferii mai îndrăznesc să mai apese pedala de acceleraţie. Eu am militat, de exemplu, pentru utilizarea nu a unor dispozitive radare sau echipaje fixe, ci a unora mobile. Un echipaj mobil poate vedea cu uşurinţă dacă un şofer a depăşit viteza acci­dental sau şi-a făcut un obicei din acest lucru”, ne-a declarat senatorul Ioan Iovescu.

Acesta mai spune că şi re­stricţiile de viteză sunt instituite într-un mod ilogic şi că, deşi le­gea permite ca pe unele por­ţiuni să se meargă să se depă­şească actualele viteze insti­tuite, posibilitatea este ignorată, şi nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea, la Parlament, pentru „normalizarea” Codului Rutier, de frică să nu fie învi­nuit ulterior pentru eventualele accidente care pot apărea.

„Eu, oricum, am depus pes­te 19 amendamente la Ordo­nanţa de Urgenţă privind cir­culaţia pe drumurile publice ca­re va fi discutată zilele aces­tea la Senat. Sunt de acord cu sanc­ţionarea şoferilor care merg cu viteză excesivă, dar nu cu hăr­ţuirea unor conducători auto, pentru că au depăşit cu un kilo­metru sau doi limita de vite­ză. Ca să nu mai vorbim de intenţia de a se da amendă de 600 de lei pentru că nu se poartă centura. Nu este normal să se instituie o teroare a amenzilor pe drumu­ri­le publice”, susţine Ioan Iovescu.