Program special de Paşte în Iulius Town (P)

Foto: Iulius Town Timişoara

Sărbătorile pascale sunt un prilej pentru a petrece mai mult timp alături de cei dragi, astfel că, în perioada următoare, programul Iulius Town va fi unul special.

 

Dacă mai ai de făcut ultimele cumpărături pentru masa de Paște și trebuie să mai iei câteva cadouri, atunci cu siguranță trebuie să știi că ansamblul Iulius Town este deschis vineri, 14 aprilie, conform programului normal, 10-22, iar sâmbătă, de la ora 10 până la 18. În prima zi de Paște cu toții suntem alături de cei dragi, iar mall-ul este închis, cu excepția Cinema City, dar de luni, 17 aprilie, programul revine la normal.

Și hypermarket-ul Auchan este deschis vineri, de la ora 7 până la 22, iar sâmbătă, în intervalul orar 7- 18. Duminică este închis, însă de luni se redeschide, de la ora 10, până la ora 22.

Iulius Gardens este locul ideal pentru cei care vor să se bucure de o promenadă în natură. Caruselul venețian este deschis, sâmbătă, în intervalul orar 10-18, duminică este închis, iar de luni revine la programul normal, de la 10până la 22.

Cinefilii vor descoperi noi intrigi cinematografice, la Cinema City, sâmbătă, de la ora 10.30, până la 18, iar duminică, de la ora 13.30 până la 23. Fie că alegi o peliculă 2D sau vrei să te bucuri de experiența 3D, Cinema City, din Iulius Town, are o gamă variată de filme, unde poți veni împreună cu întreaga familie.

În același timp, curioșii pot admira cele trei ouă gigant, cu dimensiuni de 2 m, „încondeiate” manual de elevii de la Liceul de Arte Plastice și Liceul „Ion Vidu”. Cele trei proiecte au fost coordonate de artistul vizual Horațiu Cristian Pavelescu și sunt expuse în Atrium, până pe 21 aprilie. Formatul atipic i-a îndemnat pe elevi să experimenteze tehnici cunoscute și să lase culorile să prindă viață, iar elementele de art-nouveau sunt temele principale ce se regăsesc pe cele trei ouă.

 

Print Friendly, PDF & Email