Primăria Timişoara va recepţiona noul corp de clădire al Clinicii ORL

Sursă foto: PMT

Primăria Municipiului Timișoara anunţă că va începe recepția noului corp de clădire al Clinicii ORL, aflat în prezent în etapa de retușuri după șantier, după semnarea contractului pe noul program de finanțare europeană.

 

Clădirea, cu parter și patru etaje, include zece cabinete și două săli de tratament cu echipamente medicale de ultimă generație și o sală pentru urgențe construită de la zero, cu fonduri de la bugetul local și fonduri europene pe Programul Operațional Regional. În urma votului de astăzi din Consiliul Local, investiția va fi transferată pe noul program european.

„Ambele clinici – și cea ORL și Balneo – sunt investiții strategice pentru sănătatea timișorenilor. Nu au fost șantiere ușoare. La ORL am avut o situație halucinantă, când membrii unui clan care are una din vilele de lângă noua clinică ne-au blocat accesul în șantier și ne-au cerut 200.000 de euro ca să lase constructorul să intre. Nu am cedat acestui șantaj și am mers în instanță unde am câștigat și cu un executor judecătoresc am putut intra pe terenul Primăriei. Acum cele două clinici sunt foarte aproape de finalizare și mă bucur că vom acoperi o parte din aceste investiții din fonduri europene”, declară primarul Dominic Fritz.

Noua Clinică ORL, cu sediul pe bulevardul Revoluției, va oferi o gamă largă de servicii medicale în sistem ambulatoriu, inclusiv consultații specializate, investigații audiologice și vestibulare, tratamente pentru afecțiuni ale urechii, nasului și gâtului.

O altă clinică a Spitalului Municipal Timișoara pentru care Primăria a construit o clădire nouă este Clinica de Balneologie, unde este reabilitată și clădirea existentă. Municipalitatea transmite că, în urma votului de astăzi al Consiliului Local, investiția va fi transferată pe noul program european. Clinica de Balneologie va avea un bazin mare cu apă termală, 4 băi galvanice, 14 săli cu tratamente diverse și 5 cabinete de consultații. În prezent, constructorul se concentrează în zona bazinului, unde sunt montate instalațiile necesare pentru punerea în funcțiune.

În urma votului pozitiv de astăzi din Consiliul Local, ambele investiții vor fi finanțate prin Programul Operațional Sănătate 2021-2027 pentru lucrările efectuate în acest an. Este vorba de finanțări pentru echipamente și dotări, în valoare de aproape 5,7 milioane de lei (inclusiv TVA) pentru Clinica ORL și peste 500.000 de lei (inclusiv TVA) pentru Clinica de Balneologie.

 

 

Print Friendly, PDF & Email