Universitatea de Vest din Timișoara, Fundația Națională pentru Tineret, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, cu sprijinul Agenției Europene de Informare și Consiliere pentru Tineret anunță, cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului, începerea dezvoltării primelor programe de studii universitare de licență și masterat în domeniul tineretului din România.
Ideea privind inițierea unor programe de studii universitare în domeniul tineretului a fost lansată de reprezentanții organizațiilor menționate anterior în cadrul conferinței YES – Youth Ecosystem Synergies, organizată la București, în perioada 22-26 aprilie.
Primul astfel de program de studii universitare, ce vizează pregătirea academică de înaltă calitate pentru cei care doresc să urmeze o carieră în sectorul tineretului, va demara în anul 2025 la Universitatea de Vest din Timișoara. Aceasta este, de altfel, prima instituție de învățământ superior din România care a organizat, în anul 2017, un program de studii postuniversitare dedicat tineretului, în colaborare cu FITT și Ministerul Tineretului și Sportului de la acea vreme.
Procesul de dezvoltare a acestor programe de studii va fi unul colaborativ, reprezentanții UVT urmând a lucra împreună cu experții sectorului de tineret din România (FNT, FITT, ANOSR) în elaborarea propunerilor de conținut al acestora, pentru ca mai apoi să fie supuse unor consultări cu reprezentanți ai rețelei ERYICA și cu alți experți internaționali în domeniul tineretului. De asemenea, sunt planificate vizite de studiu la alte universități europene care organizează programe de studii similare, pentru documentare și identificare de bune practici. Odată definitivat conținutul acestora, programele de studii vor fi supuse proceselor legale de aprobare, autorizare și acreditare, în așa fel încât să poată face parte din oferta educațională a UVT. Acest demers subliniază angajamentul continuu al instituțiilor implicate pentru îmbunătățirea și adaptarea ofertei educaționale la cerințele și dinamica pieței muncii, consolidând astfel capacitatea sectorului de tineret de a răspunde provocărilor contemporane.
„Programele de studii universitare în domeniul tineretului sunt oferite în multe țări și instituții de învățământ superior din întreaga lume, inclusiv din Europa și Uniunea Europeană. Este vorba despre țări care au înțeles importanța formării unor profesioniști care să poată lucra în mod eficient cu tinerii, care să fie capabili să răspundă nevoilor acestora și să îi sprijine în dezvoltarea lor. La Universitatea de Vest din Timișoara contribuim la formarea celor mai bune versiuni ale studenților noștri, dar, ne dorim să contribuim și la dezvoltarea unor sectoare de activitate care poate nu au primit suficientă atenție în România până în prezent. Înțelegem foarte bine importanța desfășurării de activități de calitate pentru tineret, la standarde corespunzătoare, care să sprijine și să protejeze tinerii, iar pentru acest lucru avem nevoie de lucrători și consilieri de tineret bine pregătiți și chiar de ocupații noi dezvoltate. UVT își asumă, prin acest parteneriat cu cele mai importante organizații din sectorul de tineret din România, un angajament prin care să aducă în fața celor interesați programe educaționale cu relevanță pentru viitor și care să ne alinieze la practicile europene în domeniu”, declară prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara
„În calitate de federație națională care reprezintă interesele tuturor studenților din România, ANOSR a căutat mereu exemple de bună practică pentru a contribui constant la îmbunătățirea sistemului de învățământ superior din țară. Un astfel de exemplu, identificat de la nivel european, îl reprezintă întocmai aceste programe de studii universitare în domeniul tineretului, care și-au demonstrat utilitatea în ceea ce privește îmbunătățirea inițiativelor pentru tineret din țări precum Estonia, Malta sau Marea Britanie. Dezvoltarea unor astfel de programe de studii oferă un cadru complex de formare, bazat pe standarde și indicatori clari de calitate, pentru studenții care doresc să lucreze cu tinerii, contribuind astfel la dezvoltarea ecosistemului de tineret din România. Totodată, demersul creează oportunitatea de a valorifica potențialul unor lucrători de tineret specializați, încât aceștia să fie implicați chiar și în structurile de sprijin din cadrul instituțiilor de învățământ superior. Suntem mândri să facem parte din acest prim demers menit să revitalizeze modalitatea de formare a lucrătorilor de tineret”, declară Oana Țînțar, președinte ANOSR.
Ultimele comentarii