Peste 30 de milioane de lei atrase de UVT pentru digitalizare

Foto: UVT

Peste 30 de milioane de lei din fondurile destinate apelului de proiecte „Granturi pentru digitalizarea universităților” au fost contractate de Universitatea de Vest din Timișoara prin intermediul proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”.

 

Din aceste fonduri, 38 de laboratoare ale Universității de Vest din Timișoara vor fi create sau dotate cu tehnologie de ultimă generație, instrumente hardware, software și echipamente de top puse în slujba generațiilor emergente.

Tehnologiile emergente înalt specializate sunt bine reprezentate în laboratoarele pe care UVT le va realiza, spun reprezentanții instituției: „Dintre acestea, putem menționa tehnologii legate de sănătate, sport și bunăstare, realitate imersivă și augmentată, robotică și robotică software, procesare de date satelitare, biomonitorizare dar și securitate cibernetică și protecția datelor.”

O paletă largă de investiții strategice care vor fi realizate va permite dotarea unor laboratoare existente cu instrumente și tehnologii menite să completeze și să formeze experiența viitorilor profesioniști pregătiți de universitate. Sunt acoperite practic toate facultățile din cadrul UVT, de aceste investiții beneficiind și laboratoarele deja consacrate, precum cele de științe economice, mediu, incluziune socială, marketing, multimedia, geomorfologie, istorie și arheologie, sisteme informatice geografice și teledetecție, fizică medicală, etc.

„Tehnologia are prioritate și va avea o arhitectură de cel mai înalt nivel, în noile laboratoare ale UVT. Pe lângă aceasta, în cadrul proiectului de digitalizare avansată a comunității academice vom pune accentul și pe cele douăsprezece programe specializate de formare – câte șase pentru studenți, respectiv șase pentru personalul didactic și de cercetare, care completează imaginea unui efort de viziune și anticipație, totul pentru setarea celor mai bune condiții de care să beneficieze comunitatea academică din cadrul Universității de Vest din Timișoara”, declară rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Print Friendly, PDF & Email