Parlamentul European a aprobat zilele trecute propunerile de reformă a finanţării şi a statutului legal ale partidelor politice europene şi ale fundaţiilor afiliate lor. Noile reguli, agreate informal cu Consiliul, vor clarifica finanţele acestor entităţi şi vor întări caracterul lor european. Din acord mai face parte şi o metodă de a monitoriza respectarea regulilor şi de a impune penalităţi pentru încălcări ale legii. La nivel naţional, în vestul ţării controlul s-a realizat sporadic în ultimii ani, din cauza lipsei personalului specializat din cadrul Autorităţii Electorale Permanente.
Reguli noi pentru vremuri noi
Conform noilor reglementări aprobate de către Parlamentul European, partidele politice europene şi fundaţiile afiliate lor trebuie create conform legislaţiei U.E. pentru a putea trece peste obstacolele ridicate de diversitatea formelor legale naţionale şi pentru a asigura standardele cele mai înalte de transparenţă şi responsabilitate.
Noile reguli vor ajuta partidele şi fundaţiile europene să genereze propriile resurse, ridicând pragul donaţiilor de la 12.000 de euro la 18.000 de euro per donator pe an. Pentru donaţiile mai mari de 3.000 de euro, numele donatorului şi sumele donate vor fi făcute publice (pentru sumele între 1.500 de euro şi 3.000 de euro, va fi necesar consimţământul prealabil al donatorului).
În noua legislaţie se arată că Parlamentul European şi o autoritate independentă vor fi responsabile pentru evaluarea respectării regulilor. Autoritatea, selectată de trei instituţii europene, va fi singura responsabilă de verificarea respectării regulilor privind înregistrarea şi decizia de retragere a unui partid parlamentar european. De asemenea, se va ocupa de celelalte cerinţe referitoare la fonduri non-U.E. (de exemplu, donaţii şi contribuţii). Dacă regulile sunt încălcate, autoritatea va cere măsuri corective, iar dacă acestea nu vor fi luate, vor putea fi impuse penalităţi sub formă de amenzi, iar ca ultim resort, va fi impusă retragerea, ceea ce va face ca partidul să nu mai fie eligibil pentru finanţare.
Parlamentul European va impune penalităţi pentru utilizarea necorespunzătoare a fondurilor U.E., de exemplu în cazuri de nerespectare a obligaţiilor de raportare şi transparenţă sau de condamnare penală. Respectarea valorilor europene, aşa cum sunt exprimate în Tratatul U.E. reprezintă o condiţie preliminară pentru orice alianţă de partide naţionale care cere statut şi finanţare U.E. Pentru a accesa fondurile europene, un partid european parlamentar trebuie, de asemenea, să aibă cel puţin un deputat european ales.
Dacă există îndoieli privind respectarea valorilor U.E., autoritatea va efectua o verificare şi, după consultarea unei comisii de “persoane eminente independente”, poate decide să elimine respectivul partid. Autoritatea poate decide să elimine un partid european parlamentar doar în cazul unei încălcări grave şi niciodată înainte cu mai puţin de două luni de alegerile europene. Decizia se va aplica dacă Parlamentul European şi Consiliul nu obiectează şi poate fi contestată la Curtea de Justiţie. Statutul european nu va permite unui partid european parlamentar să nominalizeze candidaţi pentru alegeri naţionale sau europene sau să participe în campanii pentru referendumuri. Aceste chestiuni rămân în competenţa naţională a statelor membre.
Acordul aprobat de către Parlamentul European trebuie agreat formal de Consiliu, iar regulamentul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017.
Pe plan naţional, controlul finanţării partidelor se face mai rar, din cauza lipsei personalului specializat
Pe plan naţional, începând din 2007, an până la care a mai existat o dedublare a competenţelor de control cu Curtea de Conturi, Autoritatea Electorală Permanentă are competenţe exclusive de control al finanţării partidelor politice. Din păcate, în ultimii doi ani, controlul finanţării partidelor s-a realizat foarte greu în vestul ţării din cauza lipsei personalului de specialitate.
“În mod normal, pe partea de finanţare, filialele judeţene ale partidelor ar trebui controlate cel puţin o dată pe an. Din păcate, în ultimii ani ne-am confruntat cu un deficit de personal pe acest segment – angajaţii care avea competenţe directe legate de controlul finanţării au plecat din instituţia noastră şi nu au putut fi înlocuiţi, din cauza restricţiilor legate de angajarea personalului bugetar. Acum situaţia s-a reglementat, şi controlul finanţării se va relua în parametri normali după perioada de campanie electorală, pentru a nu exista suspiciuni din partea partidelor politice legate de eventuale implicaţii politice ale acestor acţiuni de control”, ne-a declarat Nicolae Amzoi, directorul Filialei Vest a A.E.P.
Ultimele comentarii