În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 326 de noi cazuri de covid, rezultate în urma a 2.598 de teste, mai mai mult de o sută decât în ziua precedentă, când au fost 220, anunţă Prefectura Timiş. S-a înregistrat, din nou, şi un număr crescut de decese.
Cele 326 de persoane confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore (dintre care trei sunt cadre medicale), sunt, aproape jumătate, din Timişoara, 133, Dumbrăviţa – 26, Giroc şi Sânnicolau Mare – câte 14, Lugoj şi Topolovăţu Mare – câte10, Buziaş – 9, Peciu Nou – 8, Moşniţa Nouă – 7, Şag şi Sânmihaiu Român – câte 6, Jamu Mare şi Liebling – câte 5, Dudeştii Vechi, Giulvăz şi Săcălaz – câte 4, Făget, Gătaia, Sacoşu Turcesc, Tormac, Traian Vuia şi Recaş – câte 3, Bucovăţ, Cenad, Cenei, Coşteiu, Ghiroda, Ghizela, Giarmata, Niţchidorf, Ciacova, Şandra, Variaş şi Tomnatic – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Banloc, Cărpiniş, Comloşu Mare, Criciova, Fârdea, Fibiş, Gottlob, Iecea Mare, Jebel, Maşloc, Moraviţa, Orţişoara, Otelec, Pesah, Pişchia, Sânandrei, Sânpetru Mare, Saravale şi Tomeşti.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 441, dintre acestea 62 fiind la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat opt decese, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.044.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş anunţă că, în judeţ, ieri au fost carantinate 321 de persoane, iar 220 au intrat în izolare.
Ultimele comentarii