La scurt timp după numire, presupusul turnător al Hertei Müller, revocat de la Muzeul Satului Bănățean

Foto: Europa Liberă

 La scurt timp după ce l-a numit pe Walther Konschitzky în echipa de coordonare științifică a Muzeului Satului Bănățean, Alianţa USR-PLUS Timiş cere revocarea sa din funcţie. După ce în presă a apărut informaţia că Walther Konschitzky este un presupus turnător la Securitate al Hertei Müller. O situaţie asemănătoare este la Muzeul de Artă din Timişoara, unde, însă, situaţia trenează de aproape şapte ani…

 

Revocare la scurt timp după numire

La foarte scurt timp după numire, pe unele canale media a apărut informaţia că numele lui Walther Konschitzky – propunerea USR-PLUS pentru a face parte din echipa de coordonare științifică a Muzeului Satului Bănățean – a fost menţionat de Herta Müller în cartea sa Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică drept turnător al său la Securitate.

Preşedintele USR Timiş, Cristian Moş, care este şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş – instituţie care are în subordine Muzeul Satului Bănăţean – a anunţat că Walther Konschitzky va fi revocat din funcţie.

În urma informațiilor apărute în articolele din presa locală, cu privire la colaborarea domnului Walther Konschitzky cu Securitatea, vă anunț că, în această dimineață, am purtat o discuție atât cu directorul Muzeului Satului Bănățean, domnul Dănuț Radoslav, cât și cu o parte dintre membrii Consiliului de Administrație al Muzeului și am primit asigurări că numirea domnului Walther Konschitzky în Consiliul Științific o să fie revocată în cel mai scurt timp”, anunţă, pe pagina sa de Facebook, Cristian Moş.

În locul acestuia, mai spune preşedintele USR Timiş, va fi numită  Daniela Crainic, președintele Asociației Lunca Pogănișului, asociație care are ca scop identificarea, conservarea și promovarea valorilor culturale și naturale locale și ale patrimoniului local.

Walther Konschitzky, al cărui pseudonim literar este Horst Wichland, care este și editor, etnolog și fotograf, originar din Bacova, stabilit însă în Germania. Potrivit Wikipedia, acesta a studiat germanistica și romanistica la Universitatea de Vest din Timișoara, apoi între anii 1967-1987 a fost redactor la ziarul de limbă germană Neuer Weg. În 1989 a emigrat în Germania, stabilindu-se la München.

 

La Muzeul de Artă, angajarea directorului s-a făcut în lipsa declaraţiei de (ne)colaborare cu Securitatea

Foto alchetron.ro

O situaţie asemănătoare este la Muzeul de Artă din Timişoara, aflat tot în subordinea Consiliului Judeţean Timiş, unde, însă, situaţia trenează de aproape şapte ani.

Anul trecut, la şase ani şi jumătate după ocuparea postului de director al Muzeului de Artă Timişoara ieşea la iveală informaţia că directorul Victor Neumann nu a depus, aşa cum cere legea, o declaraţie pe proprie răspundere privind colaborarea/necolaborarea cu Securitatea. Adică, ocupa o funcţie în baza unui concurs în care a fost acceptat prin eludarea legii. Situaţia ieşise la iveală după ce un timişorean îşi ceruse dosarul de securitate la CNSAS şi a descoperit că a fost turnat de un anume “Hodoş”. A făcut o cerere la CNSAS pentru a afla cine e persoana care a folosit acest nume conspirativ şi i s-a transmis că este vorba despre Victor Neumann: “Pe baza documentelor din arhiva proprie, a stabilit că numele conspirativ «Hodoş» a fost asociat în actele Securităţii cu domnul Neuman Victor, născut în 28.10.1953, în Lugoj, judeţul Timiş”. Adică, directorul Muzeului de Artă Timişoara.

Instituţia angajatoare, Consiliul Județean Timiş, în loc să clarifice lucrurile şi să ia măsuri împotriva celor responsabili de această „scăpare”, a încercat să muşamalizeze situaţia.

 

Print Friendly, PDF & Email