Consiliul Județean Timiş a făcut public, zilele trecute, un proiect de hotărâre ce vizează probabil ultima rectificare de buget pe acest an, cu rolul de a echilibra bugetele locale ale Primăriilor. E greu de apreciat însă cât de mult se vor echilibra bugetele locale cu cei 10.000 de lei pe care îi primesc unele Primării la rectificare.
2,3 milioane de lei, pentru 92 de Primării
În ceea ce va fi, probabil, ultima rectificare bugetară din acest an, Primăriile timișene primesc, prin proiect de hotărâre al Consiliului Județean, suma de 2,33 milioane de lei, care va trebui împărțită între 92 de Primării. Și, probabil că atunci când se va discuta această hotărâre în plen, se vor isca controverse și scandaluri legate de motivele, mai mult sau mai puțin obiective pentru care, din acești bani, unele primării vor primi 40.000 de lei, iar altele, doar 10.000 de lei. CJ Timiş susține că acești bani vor fi utilizați pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare sau de capital, „în ordinea cronologică a vechimii arieratelor”, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală. Obiective cel puțin ambițioase, raportate la cei 10.000 de lei pe care îi vor primi prin rectificare unele primării timișene.
”E posibil să asistăm, și în Timiș, la intrarea în faliment a unor primării”
Consilierul județean PDL Tiberiu Lelescu susține că în ultima perioadă s-a acutizat alocarea de fonduri către primării pe criterii politice, precum și subfinanțarea, în forme acute. „Dacă se continuă în același ritm, probabil că nu va dura prea mult timp până când vor apărea și în Timiș primele situații de Primării intrare în faliment, mai ales din rândul celor nou înființate, care au venituri proprii foarte mici”, estimează Tiberiu Lelescu.
Guvernul a adoptat, zilele trecute, și o hotărâre care vizează alocarea de bani din fondul de rezervă, către unele Primării cu o situaţie financiară dificilă. Hotărârea are la bază solicitări ale autorităţilor administraţiei publice privind situaţiile de blocaj financiar în care se regăsesc unele unităţi administrativ-teritoriale. Beneficiare au fost 11 Primării, printre care şi una din Timiş, cea din Dudeştii Vechi. Executivul a decis să aloce suma de 850.000 de lei pentru plata unor datorii acumulate ca urmare a efectuării a două lucrări în localitate.
Până anul trecut, o Primărie ajunsă la faliment era o situaţie de neimaginat. De aceea, multe unități administrativ-teritoriale au acumulat creanţe mari şi au accesat credite care le depăşeau posibilităţile financiare de rambursare, pe principiul că, oricum, fondurile guvernamentale sau cele de la Consiliile Judeţene le vor stinge arieratele. Lucrurile s-au schimbat din 2013, când printr-o ordonanţă de urgenţă, s-a stabilit că Primăriile şi Consiliile Judeţene care nu-şi plătesc datoriile intră în insolvenţă. Conform acestui act normativ, primarii care nu îşi pot gestiona fondurile pot fi înlocuiţi cu administratori judiciari şi, dacă nu anunţă la timp iminenţa insolvenţei, riscă pedepse cu închisoarea. Primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene sunt obligaţi, în astfel de situaţii, să ceară Tribunalului să declare insolvenţa, dacă autoritatea locală are datorii neplătite mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul general sau dacă nu au achitat salariile de mai mult de 120 de zile.
Ultimele comentarii