Flautistul Matei Ioachimescu, în concert la Timişoara

Foto: Arhiva personală Matei Ioachimescu

O nouă serie de concerte inSuflu, parte a proiectului Flute Lab, va fi prezentată într-un turneu național care va cuprinde opt orașe, prilejuind reîntâlnirea publicului cu flautistul Matei Ioachimescu. Primul concert din această serie va avea loc sâmbătă, 11 martie, de la ora 19, la Timişoara, în Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul”, unde Matei Ioachimescu va urca pe scenă alături de studenţi ai Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

 

Flautistul Matei Ioachimescu va evolua într-un program construit în jurul virtuozității și al lumilor sonore magice. Alături de el se va afla The Romanian Flute Ensemble, format din studenți ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara – Tabea Bebeșelea, Iulia Lupaș, Alexandra Mahu, Miriam Tohătan, Romina Onișor și Bogdan Preda –, un ansamblu tânăr care se face deja remarcat la festivaluri internaționale.

The Romanian Flute Ensemble își propune să combine genuri muzicale diferite, de la muzica barocului la muzică de film și muzică cultă contemporană, într-o formulă instrumentală inedită: o mini orchestră formată din toată familia de flaute moderne – de la flautul bas la piculină. Publicul prezent la concertele inSuflu va avea privilegiul de a asculta în primă audiție și lucrările compuse special pentru acest eveniment de compozitori din generația tânără, precum Gabriel Mălăncioiu, Ciprian Pop, George Păiș și Alin Chelărescu.

Pe lângă seria de concerte, proiectul Flute Lab, realizat cu susținerea Universității de Vest din Timișoara, le oferă tinerilor flautiști din România șapte întâlniri speciale cu flautistul Matei Ioachimescu, sub forma unor masterclassuri de interpretare.

Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă, este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru proiecte cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit. De asemenea, este laureat al mai multor distincții si burse (Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation) și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, pe scene importante precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall. Albumul de debut, realizat împreună cu pianista Cătălina Butcaru, intitulat Lumiere, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste  două  instrumente. În postura de solist, prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din străinatate. Este cunoscut pentru turneele naționale și europene: Legends, Electric, Romanian Rhapsody și La Vida Loca – proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia, care a adus în Martie 2019 albumul cu același nume lansat la casa de discuri ViennArt. Pentru  activitatea sa și calitatea proiectelor susținute, în anul 2013, Ministerul de Externe al Austriei i-a încredințat titlul de “Ambasador al Integrării”. Din anul 2020, Matei Ioachimescu predă flautul la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara.

Concertul din 11 martie este organizat de Filarmonica „Banatul” Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara, Clubul Rotary Opera Timișoara. Organizatorul turneului este Asociația Cultură prin Muzică.

Print Friendly, PDF & Email