Festival de dans contemporan la Timişoara

Dans contemporan Isabelle SchadLa Timişoara începe, peste câteva zile, Festivalului de Arte Performative, care se va desfășura în diferite locații din oraș, în perioada 19 – 25 septembrie.

Festivalul de Arte Performative Timișoara reunește în prima sa ediție, care are loc anul acesta, artiști din domeniul dansului contemporan din Germania, România, Serbia și Franța, cu scopul de a recupera absența aproape totală a acestui gen artistic, în ultimii ani, la Timișoara, anunţă organizatorii, reprezentanţii Centrului Cultural German Timişoara.

De ce a fost aleasă Timişoara? „La marginea UE, către țările fostei Iugoslavii, singurul oraș din Europa cu trei teatre de stat în limbile română, germană și maghiară sub același acoperiș și, în același timp, orașul în care Revoluția română a izbucnit în 1989, Timișoara este un loc special pentru a chestiona sub aspect artistic ultimii 25 de ani”, spun organizatorii.

Festivalul de Arte Performative Timișoara propune, la această primă ediţie, un moment de reflecție asupra trecutului recent, prin prisma unor spectacole semnate de artiști cu discurs critic din domeniul dansului contemporan, dar și asupra diverselor forme și formate de expresie artistică pe care aceștia le-au ales în și pentru investigațiile lor.

Curatorul festivalului, Ciprian Marinescu, declară că selecția spectacolelor și a evenimentelor conexe acestora – dezbaterea The show starts at seven, expoziția La danse contemporaine en questions, prezentată cu sprijinul Institutului Cultural Francez Timișoara, și filmul How Ideology Moved Our Collective Body, de Marta Popivoda, „un documentar subiectiv despre tranziția spre capitalism percepută prin prisma colectivității care se sfărâmă în indivizi buimaci” – adresează întrebări societății de azi, orașului Revoluției, orașului aflat la granița UE, orașelor aflate dincolo de granița UE, ușilor închise, nouă înșine, atunci când avem sau ne lipsește o utopie.

Autorii performance-urilor invitate în prima ediție a festivalului sunt Saša Asentić, Isabelle Schad, Mădălina Dan, Sergiu Matiș, Farid Fairuz, Paul Dunca și Olivier Dubois. „Festivalul reunește în program artiști ai dansului contemporan, pentru a recupera absența aproape totală a acestui gen artistic în ultimii ani la Timișoara și deschide o ușă către spațiul ex-iugoslav, prin colaborarea cu Saša Asentić, care prezintă în festival producția «Revolution won’t be performed», realizată în coproducție cu Teatrul Național Sârb și Per.Art”, adaugă Ciprian Marinescu.

De asemenea, spune el, demersul artistic al coregrafei germane Isabelle Schad în crearea spectacolului Collective jumps, și anume acela de a aduce împreună dansatori germani și actori locali selectați printr-un workshop, este menit să investigheze interesul pentru practicarea dansului contemporan la Timișoara, dar și pentru a consolida legătura dintre festival și locul care-l găzduiește.

Germain AcognyPaul Dunca, mai spune Ciprian Marinescu, revigorează pentru Timișoara un performance realizat în urmă cu câțiva ani cu sprijinul Centrului Național al Dansului din București, We went with these bodies as far as we could, iar coregraful francez Olivier Dubois, autorul celebrelor spectacolele Rouge, Tragédie și Révolution – e reprezentat în festival prin solo-ul Mon Élue Noire – Sacre 2, creat pentru Germaine Acogny (foto), „La Grande Dame” a dansului contemporan african. Oreganizatorii anunţă că, înainte cu o zi de prezentarea spectacolului în festival, Germaine Acogny va dedica un ceas întâlnirii cu publicul timișorean.

„În ideea susținerii continuității procesului artistic de lucru, Festivalul de Arte Performative Timișoara a comisionat pentru prima ediție două lucrări. Sergiu Matiș și Mădălina Dan se află în spectacolul «All that mattered» la prima colaborare, iar Farid Fairuz prezintă în festival un performance nou, intitulat «You might as well have sung the Swedish national anthem», în care cheamă la întâlnire unu la unu doar persoanele de gen masculin, cu scopul de a investiga «mecanismele care perpetuează și consolidează elementele care contribuie la o cultură a violenței»”, afirmă Ciprian Marinescu.

Festivalul de Arte Performative Timișoara este realizat de Centrul Cultural German din Timișoara, cu sprijinul Primăriei Timișoara, al Goethe-Institut, al Tanzfonds Erbe – o inițiativă a Fundației Federale Culturale Germane, al Nationales Performance Netz Gastspielförderung Tanz International din fonduri ale delegaților Guvernului Federal pentru Cultură și mass-media printr-o decizie a Parlamentului german, al Institut Français Timișoara și al Institutului Cultural Român.

Citeşte şi:

11 dansatori timişoreni, selectaţi pentru „Collective Jumps”

Print Friendly, PDF & Email