Doi dansatori de la clubul timişorean Sportim Dance au obţinut titlul de campioni naţionali la dansuri standard, la categoria de vârstă de 6 – 9 ani.
Campionatul Naţional de dans sportiv a avut loc în zilele de 4 şi 5 martie, la Iaşi. Cluburile timişorene au fost reprezentate la toate categoriile de vârstă.
Titlul de campioni naţionali la dansuri standard, la categoria de vârstă de 6 – 9 ani a revenit perechi formate din Iacob-Gabriel Nanu şi Andreea-Denisa Nimu, pereche antrenată de Andreea şi Emanuel Jebeleanu, de la clubul timişorean Sportim Dance.
Un alt rezultat notabil este cel obţinut de perechea Sebastian Zicoane Heler şi Anca Copos, reprezentaţi ai Asociaţiei sportive Sportim Dance. Ei s-au clasat pe locul II la „Dansuri standard”, categoria de vârsta 16 – 18 ani. Prin această clasare, cei doi vor reprezenta România la Campionatul mondial de dansuri standard de anul acesta.
Sportivii adulţi au urcat şi ei pe podium.
Perechea Paul Rednic şi Roxana Lucaciu, unul de la clubul Rus Team Baia Mare, cealaltă, de la clubul Magnum VRD Timişoara, au obţinut titlul de vicecampioni naţionali, situându-se pe locul al II-lea la secţiunea dansuri standard, categoria de vârstă 19 – 35 ani.
La categoria de vârsta 14 – 15 ani, dansuri standard, perechea formată din Răzvan-George Bătrânu şi Ana-Maria Dica s-a clasat pe locul 3. Perechea a reprezentat clubul timisoarean Dance Spirit, cei doi fiind antrenaţi tot de Andreea şi Emanuel Jebeleanu.
La dansuri latino, categoria 19 – 35 de ani, clubul Dance Spirit a fost reprezentat de Alexandru Ionuţ Miculescu şi Andra Păcurar, care s-au clasat pe locul al III-lea.
În finalele Campionatului Naţional s-au mai calificat:
Iacob-Gabriel Nanu şi Andreea-Denisa Nimu, antrenaţi de Andreea şi Emanuel Jebeleanu. Aceştia au obţinut locul V la dansuri latino, categoria de vârstă 6 – 9 ani.
Darius Cosmin Tripon şi Marissa Răsădean, de la Magnum VRD Timişoara, clasaţi pe locul V, la dansuri latino, categoria de vârsta 12 – 13 ani.
Alexandru Lucian Boariu şi Beatrice Bochiş Muţiu, de la Magnum VRD Timişoara, locul IV ladansuri latino, categoria de vârsta 14 – 15 ani.
Raul Dolomeţ şi Carla Negoescu, de la Sportim Dance Timişoara, locul V la dansuri standard, categoria de vârsta 16 – 18 ani.
Fabian Ardeiu şi Andreea Manea, reprezentând clubul Allegria din Timişoara, locul VI la dansuri latino, categoria de vârstă 19 – 35 de ani.
Denis Gabriel Matei şi Iana Iovănaş, de la Magnum VRD Timişoara, locul VI la dansuri standard , categoria de vârstă 19 – 35 de ani.
Toate perechile care s-au clasat pe podiumm dar şi cele care au obţinut un loc în finală vor face parte din lotul naţional al României de dans sportiv.
Ultimele comentarii