11 dansatori timişoreni, selectaţi pentru „Collective Jumps”

Collective Jumps (o) Foto Isabelle Schad11 dansatori profesioniști și amatori din Timișoara au fost selectați de către coregrafa berlineză Isabelle Schad, un nume de marcă al dansului contemporan german, să participe la spectacolul „Collective Jumps”, în cadrul Festivalului de Arte Performative Timișoara.

 

Prima ediție a Festivalului de Arte Performative Timișoara va avea loc în perioada 19 – 25 septembrie şi va prezenta spectacole realizate de artiști din domeniul dansului contemporan din Germania, România, Serbia și Franța, anunţă reprezentanţii Centrului Cultural German Timișoara.

Aceştia mai spun că spectacolul Isabellei Schad, Collective Jumps, realizat în colaborare cu Laurent Goldring, abordează subiectul colectivității și al rezistenței și investighează posibilele relații dintre libertate și formă, cu ajutorul unui grup de 16 dansatori, dintre ei 11 fiind selectaţi din Timişoara. Aceştia vor urca pe scenă alături de performeri germani, unul dintre scopurile realizării spectacolului fiind favorizarea schimbului de experiență și valorificarea scenei de dans contemporan din Timișoara.

Cei unsprezece performeri din Timișoara care vor participa la spectacolul Collective Jumps sunt Cristina Daju, Alina Ștefan, Corina Dohanici, Cristina Varga, Ionuţ Iova, Jasmina Mitrici, Lorena Stroescu, Monica Moldovan, Adriana Sâncraian, Adrian Roşu și Antonia Itineanţ, transmite Centrul Cultural German Timişoara. Cele două spectacole în care vor putea fi văzuţi se vor juca în sala barocă a Muzeului de Artă Timișoara.

Coregrafa Isabelle Schad trăiește și lucrează de zece ani în Berlin. A devenit cunoscută pe plan internațional prin lucrările, proiectele și atelierele pe care le coordonează și primește constant invitații din partea Goethe-Institut pentru a-și susține creațiile în străinătate. Temele ei de interes sunt, printre altele, corpul și materialitatea sa, comunitatea și implicarea politică. Lucrările ei se situează la intersecția dintre dans, performance și artă vizuală.

Festivalul de Arte Performative Timișoara este realizat de Centrul Cultural German din Timișoara, cu sprijinul Primăriei Timișoara, al Goethe-Institut, al Tanzfonds Erbe – o inițiativă a Fundației Federale Culturale Germane, al Nationales Performance Netz, al Institut Français Timișoara și al Institutului Cultural Român.

Print Friendly, PDF & Email