Humanitas organizează la Timișoara o nouă dezbatere – în seria de evenimente organizate pe tot parcursul acestui an, dedicate unor cărți-cheie pentru înțelegerea comunismului. Tema acestei dezbateri este Și eu am trăit în comunism.

Dezbaterea Şi eu am trăit în comunism porneşte de la antologia omonimă realizată de Ioana Pârvulescu și apărută la Editura Humanitas. La eveniment, care va avea loc marţi, 5 noiembrie, de la ora 18.30, vor vorbi jurnalista Melania Cincea şi profesorii universitari şi scriitorii Viorel Marineasa şi Marcel Tolcea. Această nouă întâlnire este inclusă în seria de evenimente pe care Humanitas le organizează lunar, pe tot parcursul acestui an, dedicate unor cărți-cheie pentru înțelegerea comunismului.

O carte care, prin vocea a 95 de autori – scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc – reconstituie viaţa de zi cu zi din comunism. Sunt peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi. Cartea, însă, nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. „Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului”, spun editorii volumului, care precizează că acesta se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa: „Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.”

„Când în 21 Decembrie 1989 comunismul din România a căzut, a fost ca şi cum un popor întreg ar fi primit graţierea. Ca şi cum s-ar fi deschis porţile închisorii şi am fi năvălit cu toţii afară, îmbrăţişându-ne toată lumea cu toată lumea. Atunci a fost prima dată când ni s-a părut că nu îndurăm istoria, ci, în fine, o facem. Atunci, da, a fost unicul moment în care oamenii din România au fost egali, egali în bucurie. Şi singura dată când s-au simţit învingători. Poate suna straniu, dar comunismul şi-a realizat una dintre ţintele utopice, fericita egalitate, doar într-un singur moment, atunci când oamenii au scăpat de el, din el”, spune Ioana Pârvulescu.