Deputatul liberal de Timiș Marilen Pirtea respinge în termeni duri încercarea PSD de legalizare a activităților politice în școli și spune că este de neacceptat cum PSD își alocă dreptul de a da buzna peste elevi și studenți.
Parlamentarii PSD au depus, zilele acestea, un proiect de lege prin care se modifică regulile campaniei electorale pentru alegerea președintelui țării.
Modificarea propusă sună astfel: „În unitățile militare, în sediile misiunilor diplomatice și oficiile consulare, secțiilor consulare, institutelor culturale din străinătate, precum și în penitenciare, acțiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise„. În prezent, legea spune că „în unitățile militare, în unitățile de învățământ, în timpul programului de învățământ, în sediile reprezentanțelor diplomatice, precum și în penitenciare, acțiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise”.
Deputatul liberal de Timiș Marilen Pirtea, coordonatorul Comisiei de Educație a PNL, susține că PSD pune mâna treptat pe tot ceea ce acum le este interzis prin lege: „Este de neacceptat cum își alocă dreptul de a da buzna peste elevi și studenți în unitățile de învățământ. Îmi este groază să-mi imaginez cum vor arăta holurile și curțile liceelor și, poate miza cea mai mare, universitățile. Nu mai au nicio măsură!”
Liberalul face legătura și între schimbarea intempestivă de anul trecut a inspectorilor școlari generali județeni și dorința PSD de a face politică în școli. „Nu ai cum să nu te gândești că totul face parte dintr-un plan bine gândit încă de când au preluat puterea. Punerea în fruntea Inspectoratelor Școlare a apropiaților PSD face parte, cel mai probabil, din planul lor, din dorința lor, de a intra cu bocancii în școli”, susține Marilen Pirtea.
Ultimele comentarii