În preambulul aniversării a 35 de ani de la semnarea Proclamaţiei de la Timişoara, Biblioteca Centrală Universitară Timișoara organizează o expoziţie care reflectă ecourile pe care acest document le-a avut în presa vremii.
Expoziţia Proclamația de la Timișoara în memoria colectiv va găzdui o selecție impresionantă de documente de presă care reflectă atât ecourile Proclamației de la Timișoara în presa vremii, cât și modul în care aceasta a influențat memoria colectivă de-a lungul timpului.
Vernisajul va avea loc în 11 martie, de la ora 12, în Atriumul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Eugen Todoran” din Timișoara (Bd. Vasile Pârvan, nr. 4A)
Organizatorii transmit că Proclamația de la Timișoara în memoria colectivă este o expoziție destinată publicului larg, prin care se dorește omagierea momentului istoric și impactul în timp al acesteia, la împlinirea celor 35 de ani. Expoziția oferă oportunitatea excelentă de documentare și înțelegere a rolul Proclamației în istoria noastră.
Moderatorul evenimentului va fi profesorul universitar Vasile Docea, director general al Bibliotecii Universitare. Invitații speciali sunt trei dintre semnatarii Proclamației, profesorul universitar Lucian Vasile Szabo, profesorul universitar şi scriitorul Marcel Tolcea şi scriitorul George Lână.
Expoziția poate fi vizitată în programul de funcționare al bibliotecii. Intrarea este liberă.
Proclamația de la Timișoara, adoptată în 12 martie 1990, a fost redactată în urma manifestației populare din Piața Operei începută cu o zi înainte. Inițiatorul Proclamației de la Timișoara și al declarării zilei de 16 decembrie ca zi națională de luptă împotriva totalitarismului, George Șerban, ales ulterior deputat din partea PNȚCD, a fost inspirat în demersul său de colaboratoarea sa, Alexandra Indrieș, fostă deţinută politic, scriitoare, iar după 1989 – membră fondatoare a Societăţii Timişoara și editorialist al ziarului Timişoara. În perioada următoare, documentul a fost recunoscut și sprijinit de sute de asociații civice, iar aproape patru milioane de români au semnat apeluri în favoarea introducerii în legea electorală a punctului 8, referitor la lustraţie. De altfel, aplicarea punctului 8 a fost și una dintre principalele cereri ale manifestaţiilor din Pieța Universității, din perioada aprilie-iunie 1990.
Ultimele comentarii