A fost atribuit contractul pentru serviciile de proiectare a modernizării Pieței Victoriei

Piaţa Victoriei – proiect de amenajare – machetă

Primăria Municipiului Timișoara a atribuit contractul pentru serviciile de proiectare necesare amenajării și modernizării Pieței Operei și ale unor străzi din zona Cetate. Piața Victoriei şi zona centrală a orașului vor deveni un spațiu public modern, cu design unitar și cu amenajări peisagistice noi, de calitate, transmite Municipalitatea.

 

„Începem cea mai dificilă etapă din modernizarea Pieței Victoriei și anume cea de proiectare. E un proiect care va schimba Timișoara pentru următoarele decenii. Actuala soluție, aleasă în urma unui concurs internațional de arhitectură, aduce concepte moderne, dar păstrează și pune în valoare identitatea și moștenirea istorică a acestui spațiu. După piețele Unirii, Sf. Gheorghe și Libertății, acum vine rândul Pieței Victoriei și a străzilor adiacente să se transforme”, declară primarul Dominic Fritz.

Primăria Timișoara împreună cu Ordinul Arhitecților din România și cu sprijinul Filialei Teritoriale Timiș a OAR au organizat un concurs internațional de soluții de arhitectură pentru modernizarea spațiului public din zona centrală a Timișoarei. În urma derularii procedurii de concurs de soluții, proiectul câștigător a fost desemnat cel elaborat de  Studio Arca SRL & Prodid SRL. Premiul I a constat în contravaloarea estimată a contractului de servicii de proiectare.

Durata contractului este de 50 de luni, dintre care 20 de luni pentru proiectare, avizare, întocmire documentație  și 30 de luni pentru asistența tehnică pe durata execuției, iar valoarea contractului este de 6.911.460 lei. Anunțul de atribuire poate fi accesat la acest link. https://www.primariatm.ro/transparenta/achizitii-publice/anunturi-atribuire/CAN1127852

La concursul internațional au participat 30 de echipe de arhitecți. Potrivit Municipalităţii, s-a urmărit ca participanții la concurs să valorifice la maxim potențialul pentru fiecare dintre necesitățile Pieței Victoriei, să găsească echilibrul între valoarea istorică a spațiului și o abordare inovativă, contemporană. Proiectul de amenajare vizează Piața Victoriei, Piața Huniade, parcarea adiacentă, perechea de străzi Alba Iulia – Mărășești (până la linia de tramvai), străzile conexe Pieței Victoriei, precum și conexiunile cu parcurile Civic, Justiției, Catedralei și Central.

Juriul a apreciat acest proiectul câștigător ca fiind o expresie a coexistenței armonioase a vieții urbane contemporane cu natura, conservând configurația spațială a pieței și imprimând, totodată, o notă contemporană. Piața Victoriei este prezentată într-o viziune complexă, care oferă tipuri de experiențe diferite, prin zonele diverse, dar care compun un întreg armonios.

Piața Victoriei face parte din culoarul de trei piețe centrale din Timișoara, alături de Piața Libertății și Piața Unirii. Aceasta nu a avut parte în ultimele trei decenii decât de intervenții mici, reparații sau amenajări minore. Primăria Timișoara transmite că dorește ca cea mai importantă piață a orașului să fie pusă în evidență după modelul marilor orașe europene: cu respect față de istorie și patrimoniu, cu spațiu pentru oameni și cu amenajări verzi generoase. Promenadele „Corso” și „Surogat”, precum și monumentele și elementele simbolice ale pieței trebuie protejate, conservate și puse în valoare.

Print Friendly, PDF & Email